01:21:44 11.05.2024
Stiri

VIDEO Povestea MIRESEI care a MURIT chiar în ziua nunții ei. TE VOR TRECE FIORI!

Știri 01.07.2015 19:31 Vizualizări2330 Autor: Ziarul National


O chema Pascualita şi a murit în ziua nunţii ei, când a fost înţepată de un scorpion. De atunci, mama ei a îmbălsămat-o şi a expus-o în vitrina magazinului cu rochii de mireasă, pe care chiar tânăra le crea.

Aceasta e legenda care îţi dă fiori. Se spune că unul dintre manechinele expuse în oraşul mexican Chihuahua este de fapt un cadavru mumificat. Pascualita, tânăra frumoasă, moartă în ziua nunţii ei, în 1930, a fost pusă în vitrină pentru a rămâne întru eternitate în locul pe care îl iubea.

Unii oameni spun că e un simplu manechin, precum altele, iar alţii cred cu tărie în legendă. Un taximetrist intervievat de un membru al echipei de fenomene paranormale EXNormal a povestit cum uneori, noaptea, când trece cu maşina prin zonă vede lucruri bizare şi i se face frică. „Am trecut noaptea şi nu mai era unde fusese lăsată seara”, a declarat bărbatul.

Unii oameni au mărturisit că au văzut-o umblând prin magazin sau că uneori lumina se aprinde şi se stinge singură. Alţii spun că manechinul, despre care se crede că e un cadavru mumificat, le-a zâmbit sau şi-a mişcat ochii, urmărindu-i când treceau.

Îngroziţi, unii trec pe partea cealaltă a străzii pentru a nu ajunge în dreptul Pascualitei, dar viitoarele mirese sunt de părere că dacă îmbracă în ziua nunţii rochia pe care o are manechinul din vitrină vor avea noroc în căsnicie, scrie Libertatea.

Înfiiorător e faptul că, în timp ce era filmată, Pascualita a părut că îşi mişcă buzele, încercând un zâmbet. Şi mai bizar e faptul că atunci când experţii în fenomene paranormale au vrut să realizeze mai multe fotografii, cadru după cadru, pentru a vedea dacă îşi schimbă expresia facială, pe fiecare dintre poze a apărut în dreptul feţei tinerei o lumină albă.

Nimeni nu are voie să stea lânga Pascualita când i se schimbă rochia de mireasă, astfel încât nu ştie nimeni cu siguranţă cum arată la trup. Doar faţa pare extrem de reală, iar mâinile, ai putea să juri că sunt făcute din carne şi oase. Ba parcă i se citesc şi venele de pe braţe, a declarat o femeie care e convinsă că tânăra este un cadavru mumificat, expus în vitrina magazinului.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md