Un permis de conducere FALS poate fi obținut cu 50 de euro la Tiraspol
Un locuitor din Tiraspol în vârstă de 60 de ani a vrut să iasă, ieri la amiază, din R. Moldova prin punctul de trecere Sculeni cu un permis de conducere fals.
Investigațiile polițiștilor de frontieră au arătat că permisul de conducere a fost perfectat ilegal la Tiraspol cu 50 de euro, iar bărbatul le-a spus oamenilor legii că îl prezenta doar pe teritoriul Germaniei, unde lucra.
Tiraspoleanul se afla la volanul unui „Ford Focus”, înmatriculat în Lituania. Permisul de conducere fals a fost depistat în torpedoul mașinii, dar bărbatul le-a prezentat polițiștilor de frontieră un alt permis - cel original.
Documentul falsificat a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.
VIDEO, FOTO // A.S.I.C.S. a dotat gimnaziul din Obreja Veche cu un laborator digital PERFORMANT, în cadrul Programului „Granturi pentru dezvoltare europeană a satelor”: „Instituția noastră putea doar să viseze la așa ceva”
Depozitele de gaze subterane din Ucraina, unde se află şi stocuri europene, inclusiv ale R. Moldova, ATACATE de ruşi. Kievul cere protejarea instalaţiilor
Viceprim-ministra Gherasimov speră ca R. Moldova să deschidă primele capitole de negocieri cu UE la începutul anului 2025: „Situația din regiune ne determină să accelerăm procesele, pentru a fi pregătiți cât mai curând să aderăm la UE”