Deținut, găsit MORT într-o celulă de la Penitenciarul nr. 13
Un tânăr de 30 de ani a fost găsit, astăzi-dimineață, mort în celula în care fusese plasat la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
Anunțul a fost făcut de Departamentul Instituțiilor Penitenciare care susține că descoperirea a fost făcută „în timpul verificării de rutină a celulelor”.
„Acesta nu avea semne de violență, constatările preliminare ale medicilor fiind moarte subită”, arată un comunicat de presă al instituției.
Tânărul a fost adus la acest penitenciar în luna mai a anului curent, fiind transferat din Federația Rusă.
„Acesta nu se afla la evidența medicului și nici nu a avut careva acuze de sănătate în timpul deținerii. Imediat au fost informate organele procuraturii și Avocatul Poporului, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului”, cităm din același comunicat.
Oamenii legii caută acum rudele deținutului care locuiesc în regiunea Odesa din Ucraina pentru a le informa despre deces.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională