PROPUNERE: O circumscripție uninominală pentru Transnistria și câte două pentru Europa și Rusia
Vicepreşedintele Institutului de Cercetări Juridice şi Politicie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Victor Juc, membru al Comisiei Naționale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente, propune ca transnistrenii să aibă un singur deputat în Parlamentul R. Moldova, iar diaspora - patru.
Victor Juc a declarat astăzi, în cadrul ședinței acestei comisii, că două circumscripții uninominale urmează să fie constituite pentru alegătorii aflați în Est (Eurasia), iar alte două - pentru diaspora din Vest (Europa și America).
Aceeași sursă a specificat faptul că optează pentru constituirea a 45 de circumscripții uninominale în interiorul R. Moldova, nu 46 așa cum au votat membrii comisiei la ședința de săptămâna trecută, astfel ca o circumscripție să fie constituită pentru America de Nord, care să includă moldovenii din SUA și Canada.
Propunerea lui Juc nu a fost pusă astăzi la vot.
CITIȚI și VIDEO // Cum vor fi trasate viitoarele circumscripții uninominale: Nr. 1 - 28 de localități de la Briceni cu peste 61 de mii de alegători
Menționăm că, vinerea trecută, Comisia Națională pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente a decis că pe teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău vor fi deschise 46 de circumscripții uninominale, 11 dintre care în Chișinău, câte două la Bălți și în UTA Găgăuzia, iar una în raionul Taraclia, locuit de bulgari.
Iurie Ciocan a declarat, însă, astăzi că în ce privește UTA Găgăuzia lucrurile nu ar fi definitive, după ce președintele Adunării Populare din regiune, Vladimir Câssa, a cerut trei circumscripții pentru Autonomia Găgăuză. „Urmează să mai fie discutat”, a spus Ciocan.
Potrivit modificărilor din această vară la Codul Electoral, următoarele alegeri parlamentare din R. Moldova ar urma să se desfășoare în cadrul unui sistem electoral mixt. 50 de deputați ar urma să fie aleși pe liste de partid, iar 51 - în circumscripții uninominale.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă