04:21:44 27.04.2024
Stiri

Mesaj PUTERNIC al NATO pentru Chișinău: Sprijinirea Ucrainei, a R. Moldova și a Georgiei înseamnă apărarea întregii Europe și a NATO

Politică 09.10.2017 16:18 Vizualizări4961 Autor: Ziarul National
Mesaj PUTERNIC al NATO pentru Chișinău: Sprijinirea Ucrainei, a R. Moldova și a Georgiei înseamnă apărarea întregii Europe și a NATO Mediafax


Sprijinirea Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei înseamnă apărarea întregii Europe și a NATO, a declarat, luni, Paolo Alli, președintele Adunării Parlamentare a NATO, în deschiderea celei de-a 63-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare NATO.

„Întâlnirile noastre din acest sfârșit de săptămână au ilustrat încă o dată marea valoare pe care Adunarea noastră o adaugă discuțiilor legate de securitatea globală și euroatlantică. Sesiunea de primăvară din Georgia și aceasta din România ne-au permis să ne concentrăm, în primul rând, pe evoluțiile care au avut loc în această regiune importantă din punct de vedere strategic, acea a Mării Negre. La nord de țărmurile României, în Ucraina, Rusia își continuă ocuparea ilegală a Crimeii și continuă, de asemenea, sprijinul militanților armați din Donbas care violează acordurile de la Minsk. În Republica Moldova, Rusia susține regiunea separatistă a Transnistriei și blochează rezolvarea conflictului. Pe țărmul celălalt al Mării Negre, încă ocupă o parte din teritoriul Georgiei. Aceste violări evidente ale dreptului internațional ne preocupă pe toți și sunt de neacceptat. Sprijinirea Ucrainei, a Republicii Moldova și Georgiei înseamnă apărarea întregii Europe și a NATO, de asemenea”, a declarat Paolo Alli, citat de Agerpres.

El a adăugat că „strategia Rusiei nu se limitează la această regiune” și a spus că „Moscova încearcă să consolideze prezența sa și influența pe care o are de la Nordul îndepărtat până-n Orientul Mijlociu, de la Europa răsăriteană până la Balcanii de Vest și de acolo până în Asia”.

„Încearcă să pătrundă sferele politice și de mijloace de comunicare în masă din țările noastre pentru a influența opinia publică. Trebuie să rămânem atenți și vigilenți fără să escaladăm, dar, de asemenea, fără a face compromisuri în ceea ce privește interesele și valorile noastre”, a afirmat președintele AP NATO.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md