Exporturile R. Moldova au CRESCUT cu aproape 14% în prima jumătate a acestui an: Am vândut mai multe deșeuri de metale, tutun și ouă
R. Moldova a exportat, în prima jumătate a acestui an, mărfuri în valoare de aproape 1,220 de miliarde de dolari, mai mult cu 13,9% decât în perioada similară a anului trecut.
Exporturile de mărfuri autohtone au constituit peste 770 de milioane de dolari sau 63,2% din totalul exporturilor (care includ și reexporturile - n.r.), cifra fiind în creștere cu 14,5% față de ianuarie-iulie 2016, arată datele Biroului Național de Statistică.
Cel mai mult exportăm în UE - mărfuri de 778,3 milioane de dolari în primul semestru, cu 14,2% mai mult față de ianuarie-iulie 2016, deținând o cotă de 63,8% în totalul exporturilor.
Țările CSI au fost prezente în exporturile R. Moldova cu o pondere de 20,9%.
BNS arată că în acest an s-au majorat exporturile către România (+15,8%), Federația Rusă (+16,7%), Turcia (+38,7%), Germania (+21,3%), Bulgaria (+35,3%), Spania (de 3 ori), Ucraina (+27,8%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+10,6%), Austria (+44,4%) etc.
Dacă în prima jumătate a anului trecut am exportat mai mult produse alimentare, în acest an pe primul loc au fost articolele manufacturate. Cel mai mult au crescut exporturile de tutun brut și prelucrat (+44,7%), de minereuri metalifere și deșeuri de metale (+43,6%), produse lactate și ouă de păsări (+38,3%), semințe și fructe oleaginoase (+31,6%), vehicule rutiere (+23,6%) etc.
BNS mai arată că, în prima jumătate a acestui an, au sporit și importurile de mărfuri până la peste 2,57 de miliarde de dolari, cu 18,1% mai mult decât în aceeași perioadă din 2016.
Putin va defila la parada de 9 mai alături de INCULPATA Evghenia Guțul. Bașcana lui Șor a ajuns la Moscova și se pregătește de o nouă întrevedere cu liderul de la Kremlin
Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial în vârstă de 100 de ani, vizitat de premierul Dorin Recean: ,,Datoria noastră este să păstrăm pacea pentru care bunicii și străbunicii noștri au luptat",
TOPUL universităților din România, făcut public de Ministerul Educației de la București