15:18:09 05.05.2024
Stiri

Nicolae Timofti ar putea numi chiar astăzi premierul INTERIMAR al R. Moldova. Iată cine va fi

Politică 15.06.2015 10:06 Vizualizări6764 Autor: Raisa Lozinschi
Nicolae Timofti ar putea numi chiar astăzi premierul INTERIMAR al R. Moldova. Iată cine va fi


După ce premierul Chiril Gaburici și-a anunțat vinerea trecută demisia, președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, ar urma să anunțe numele prim-ministrului interimar.

Cel mai probabil, Timofti va emite decretul chiar astăzi, spun sursele Ziarului NAȚIONAL, iar premier interimar va fi numită Natalia Gherman, actual vicepremier și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene.

„Premierul interimar este ales, de regulă, dintre vicepremieri. Din moment ce conducerea Guvernului aparține Partidului Liberal Democrat din Moldova, este normal ca prim-ministrul interimar să fie dna Gherman”, ne-a spus un reprezentant al coaliției de la guvernare.

Citiți și DECLARAȚIA INTEGRALĂ a premierului Gaburici prin care și-a anunțat DEMISIA

„Nu este exclus să se clarifice acest lucru astăzi”, ne-a declarat și Vlad Țurcanu, purtătorul de cuvânt al președintelui R. Moldova. Țurcanu a ținut să specifice, însă, faptul că anterior președintele aștepta decizia Parlamentului, iar demisia și interimatul erau precizate în același decret prezidențial.

Menționăm că, potrivit Constituției R. Moldova, odată cu demisia premierului, demisionează întreg Guvernul, iar în cazul imposibilităţii prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile, preşedintele Republicii Moldova urmează să desemneze un alt membru al Executivului în funcţia de premier interimar, până la formarea noului Guvern.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md