22:00:56 26.04.2024
Stiri

AVANTAJOS // Agricultorii din R. Moldova pot obține finanțare în LEASING, fără gaj

Economie 31.08.2017 18:00 Vizualizări2111 Autor: Ziarul National
AVANTAJOS // Agricultorii din R. Moldova pot obține finanțare în LEASING, fără gaj


Întreprinderile din sectorul horticol din R. Moldova, precum și întreprinderile din industria conexă, cum ar fi producători de utilaje horticole, de ambalaj și accesorii pentru înființarea plantațiilor horticole, vor putea beneficia de finanțare prin leasing, oferită din sursele Băncii Europene de Investiții.

Finanțarea prin leasing, oferită în cadrul proiectului „Livada Moldovei” este mai avantajoasă în comparație cu un credit clasic, pentru că nu obligă agricultorii să facă dovada bunurilor pentru gaj, dobânda este atractivă, iar perioada de finanțare - avantajoasă.

Partenerul Proiectului „Livada Moldovei” este „Mobiasbanca – Groupe Societe Generale” – departamentul de Leasing. Suma minimă a finanțărilor este de 5 mii de euro, iar rata dobânzii de circa 5,5 – 6,5% în euro. Beneficiarii pot profita și de un grafic flexibil al rambursărilor sincronizat la veniturile sezoniere ale horticultorilor.

Pentru solicitanții de leasing va fi aplicată cota TVA zero la livrarea pe teritoriul țării a mărfurilor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor. De asemenea, agricultorii și horticultorii vor fi scutiți de taxe vamale la importul mărfurilor și serviciilor. Nu vor fi percepute plăți pentru efectuarea procedurilor vamale la importul de mărfuri și servicii.

Proiectul de restructurare a Sectorului Horticol - „Livada Moldovei” a fost creat de către Guvernul Republicii Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru a soluționa vulnerabilitățile structurale din industria horticolă a Moldovei. Scopul programului este de a contribui la redresarea sectorului horticol din țară și promovarea producerii, procesării, ambalării și exportului produselor horticole.

Pentru atingerea obiectivelor Proiectului „Livada Moldovei”, cum ar fi promovarea produselor moldovenești pe piețele externe, diversificarea piețelor de desfacere ale țării prin asigurarea competitivității producției horticole fabricate, restructurarea sectorului horticol și a industriilor conexe sunt disponibile 120 de milioane de euro.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md