Șalaru: „Astăzi, Igor Dodon a atins performanța de a fi PUDEL LA DOI STĂPÂNI”
Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, este de părere că atacurile permanente ale președintelui Igor Dodon la adresa unioniștilor sunt doar pentru a „masca subordonarea și teama, aproape congenitală, față de Plahotniuc și sistemul corupt ce domină R. Moldova”.
O declarație în acest sens a fost făcută de fostul ministru al Apărării, după ce șeful statului a afirmat în cadrul unui interviu că unionismul ar fi „cel mai grav factor destabilizator în R. Moldova”.
„După mai multe luni de la ocuparea funcției de președinte al statului, timp în care și-a consacrat și întărit statutul de pudel al lui Putin, Igor Dodon a identificat ca principal adversar al R. Moldova unionismul. Pentru Igor Dodon nu corupția și sistemul mafiot ce domină R. Moldova reprezintă pericol. Nici armata Rusiei, care în 1992 ne-a împușcat cetățenii, nici faptul că separatismul în R. Moldova a fost creat și este întreținut de Federația Rusă nu prezintă un pericol la adresa noastră”, spune Șalaru.
De asemenea, politicianul menționează că Igor Dodon ar fi dependent nu doar de Vladimir Putin, dar și de liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.
„De fapt, aceste atacuri ale „prezidentului” de Sadova la adresa unioniștilor vin să mascheze subordonarea și teama aproape congenitală a lui Igor Dodon față de Plahotniuc și sistemul corupt ce domină R. Moldova.
De asemenea, acuzele nefondate la adresa României și SUA sunt generate de izolarea diplomatică în care Igor Dodon se bălăcește. Relațiile externe ale lui Igor Dodon sunt astăzi similare cu cele ale unui președinte de colhoz din „epoca de aur” a sovietelor.
Dacă în relația cu Putin, Igor Dodon și-a fixat statul de pudel, care ar fi statutul lui Dodon în relația cu Vladimir Plahotniuc? Cu siguranță tot pudel! Astăzi, Igor Dodon a atins performanța de a fi pudel la doi stăpâni”, a conchis Șalaru.
Menționăm că, în opinia lui Dodon, unionismul poate genera separatism. „Ynionismul este astăzi cel mai grav factor destabilizator în Republica Moldova. Această ideologie antistatală poate cauza conflicte sociale, etnice şi poate genera tendinţe separatiste, în caz că unionismul va deveni un curent promovat oficial. Dar vă promit că unioniştii se vor alege cu nimic. Va trece isteria legată de centenarul Unirii, din 2018, va trece şi actuala guvernare, iar statul şi poporul moldovenesc vor rămâne neclintiţi”, a spus Dodon într-un interviu acordat IPN în ajunul Zilei Independenței.
SONDAJ // Maia Sandu, PRIMA în topul preferințelor. Șefa statului ar acumula la prezidențiale mai mult decât Dodon, Chicu și Ceban luați împreună
FOTO // Casă cu două nivele, construită pe blocul cu cinci etaje din Chișinău: Autoritățile NU pot dispune demolarea construcției, pentru că au expirat termenele de prescripție
OFICIAL // Ce va sărbători R. Moldova pe 9 mai - Ziua Europei sau Ziua victoriei asupra fascismului? „În următoarea perioadă, ne putem aștepta la lecții de istorie din partea Federației Ruse, stat care a readus războiul pe continentul european”