05:19:05 03.05.2024
Stiri

VIDEO // Unioniștii au fost alungați de la protestele împotriva sistemului mixt. „Nu este normal ca Tulbure, care l-a slujit pe Voronin, să o facă astăzi pe democratul”

Social 23.07.2017 09:30 Vizualizări2147 Autor: Ziarul National


Membrii Partidului Unității Naționale (PUN) susțin că au fost alungați și amenințați cu nimicirea fizică de către Alexei Tulbure, în cadrul protestului de joi, atunci când mai multe partide de opoziție au protestat împotriva aprobării sistemului mixt. În acest sens, tinerii unioniști de la PUN au postat și un video pe Facebook.

Aceștia susțin că Tulbure s-a apropiat de ei, i-a numit „provocatori” și i-a îndemnat să părăsească protestul. „Provocați aici lucrurile. Duceți-vă și uniți-vă în altă parte. V-a trimis Plahotniuc aici să-mi faceți mie ordine. Voi aveți altă agendă, plecați!”, le spune celor de la PUN Alexei Tulbure, fost ambasador la ONU și Consiliul Europei în perioada guvernării lui Vladimir Voronin.

Protestatarii de la PUN, care aveau tricolorul la ei, au replicat spunând că au venit să-și manifeste îngrijorarea în legătură cu schimbarea sistemului electoral. Totuși, și în aceste condiții erau îndemnați să plece, iar alții i-au numit „bandiți”.

„Nu are cine vă lichida pe voi cu Unirea. Noi suntem țară și suntem aici, dar voi sunteți cu steaguri străine, steag fascist cu care a luptat cu Hitler în 40-41. Stalin, un bandit, Hitler un bandit și voi tot”, a spus un protestatar.

Autorul filmulețului a precizat că nu a postat înregistrarea în perioada celor două zile de miting, pentru ca să nu fie acuzat că sabotează protestele. „Nu am postat această înregistrare în cele doua zile de miting pentru a nu fi acuzați că sabotăm protestele. Nici acum nu am fi postat aceste imagini, dacă nu am fi fost acuzați că nu ne implicăm” a precizat membrul PUN, Sandu Scodin.

Președintele PUN, Anatol Șalaru. a condamnat comportamentul lui Tulbure, cel care „l-a slujit pe Voronin”, iar acum se dă mare democrat și proeuropean.

„Fac apel din tot sufletul la Maia Sandu și Andrei Năstase să ia atitudine împotriva unor astfel de manifestări anti-unioniste și anti-românești. Nu este normal ca la un miting anti-guvernare tinerii noștri să fie alungați și amenințați cu nimicirea pentru faptul că poarta tricouri cu mesaje unioniste și țin în mâini tricolorul românesc. Nu este normal ca un om ca Alexei Tulbure, care l-a slujit pe Voronin ani în șir și a participat la numeroase acțiuni anti-românești să facă astăzi pe democratul și europeanul, izgonind tinerii unioniști și nimeni să nu ia atitudine. Nu este normal să accepți la miting un individ precum Ciubașenco, care l-a susținut și i-a făcut campanie lui Igor Dodon, și să alungi niște copii care cred într-o Românie Unită”, a scris Șalaru pe Facebook.

Amintim că anterior membrii unor organizații unioniste au declarat că au fost alungați de la mitingurile organizate de Platforma Civică Demnitate și Adevăr.


Stiri relevante
02.05.2024 09:29 587 Joia Mare: Tradiții
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md