Ploaia de ieri-seară a făcut RAVAGII în nordul și sudul R. Moldova
Mai multe localităţi din sudul şi nordul R.Moldova au avut de suferit de pe urma ploilor cu grindină şi vântului puternic de ieri-seară. Potrivit datelor Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, în satul Cişmichioi din Găgăuzia, ploaia a distrus peste 700 ha de grădini particulare, 23 ha de vii şi a deteriorat foile de ardezie de pe 15 case de locuit. Vântul a smuls ţigla metalică și de pe acoperişul liceului din localitate.
În raionul Cantemir, satul Chiosalia, mai multe hectare de culturi agricole au fost compromise.
Ploaia a făcut ravagii şi în nordul ţării, unde două localităţi din raionul Floreşti au fost afectate. În localitatea Alexeevca au fost distruse 25 ha de livezi, iar în satul Frumuşica ploaia a distrus peste 135 ha de porumb. În localitatea Larga, raionul Briceni, au fost afectate mai multe hectare de livezi.
Comisiile pentru situaţii excepţionale teritoriale urmează să estimeze suprafeţele distruse şi suma prejudiciului material. În municipiul Chişinău, două automobile au rămas blocate pe o porţiune de drum inundată de pe strada Uzinelor. Acestea au fost deblocate de către salvatorii Detaşamentului căutare-salvare nr.1.
FOTO // Maia Sandu, de Ziua Drapelului de Stat: „De fiecare dată când privim spre Tricolor, să ne amintim că suveranitatea și dreptul de a ne făuri destinul trebuie apărate de noi toți, mai ales în aceste vremuri tulburi”
Răsturnare de situație în cazul morții lui Navalnîi. Serviciile secrete americane spun că „probabil” Putin nu a ordonat uciderea lui
VIDEO // Accident groaznic la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat, iar altele au fost transportate în stare gravă la spital. O mașină distrusă și un autocar răsturnat