19:12:25 03.05.2024
Stiri

Precedente PERICULOASE la CSM. Un judecător care a pronunțat decizii în cazul „Aroma Floris” a scăpat de MUSTRARE

Anticorupție 03.06.2015 11:46 Vizualizări2011 Autor: Mariana Rață
Precedente PERICULOASE la CSM. Un judecător care a pronunțat decizii în cazul „Aroma Floris” a scăpat de MUSTRARE


Judecătorul Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, sancționat în urmă cu două luni de Colegiul Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru faptul că ar fi admis mai multe erori la examinarea unui dosar, a fost absolvit de orice pedeapsă de către membrii CSM.

Potrivit hotărârii Colegiului disciplinar, lui Druță i se imputa că, la judecarea dosarului „Aroma Floris” în cadrul Judecătoriei Botanica, a admis mai multe încălcări, ignorând tratate internaționale la care R. Moldova este parte, iar ulterior a încălcat și obligația de imparțialitate la examinarea cererii de revizuire de către Curtea Supremă de Justiție, participând la examinarea în recurs a aceluiași dosar, deja în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

Pentru toate aceste încălcări, judecătorul a fost sancționat cu mustrare. Hotărârea colegiului a fost contestată la CSM de către Druță, dar și de către membrul Consiliului, judecătoarea Tatiana Răducanu, cea care a cerut pedepsirea disciplinară a lui Druță. Ieri, membrii Consiliului au decis să accepte contestația lui Druță și să claseze hotărârea disciplinară pronunțată în privința lui.

Un singur judecător, Dumitru Visternicean, a anunțat că va avea o opinie separată.

„Îmi voi prezenta opinia în scris, dar pot să vă spun că nu am fost de acord cu încetarea procedurii disciplinare pentru că, pentru încălcările comise de domnul Druță, trebuia cel puțin menținută hotărârea Colegiului disciplinar. Mai ales în contextul în care CEDO a respins cererea privind cazul „Aroma Floris”. Deci, consecințele acestei hotărâri luată în R. Moldova au fost confirmate și de CEDO”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Visternicean.

Membrul CSM atenționează că decizia de ieri a CSM creează un precedent periculos.

„Așteptăm să vedem partea motivată a decizii CSM. Dacă aceasta s-a bazat pe fondul problemei, pe expirarea termenului sau alte încălcări. În orice caz, orice omisiune sau abatere, dacă nu este penalizată, lucrează negativ pentru sistemul judecătoresc. Cei care încalcă trebuie responsabilizați, iar responsabilizarea trebuie să fie reală”, a mai precizat Dumitru Visternicean, menționând că a fost surprins de decizia de ieri a CSM, mai ales în contextul în care au mai existat anterior discuții pe acest subiect și este surprinzător că, „dintr-o dată, toți, aproape la unison, au luat-o într-o direcție”.

În opinia judecătoarei Tatiana Răducanu, Ion Druță merita o pedeapsă mult mai aspră pentru acțiunile sale.

„Prin această hotărâre se transmite un mesaj incorect judecătorilor că pot face orice și nu vor fi pedepsiți. Judecătorii sunt și ei indignați. Pentru o încălcare de nimica toată îi pedepsim pe unii judecători, iar pentru încălcări grave - nu. Este o disproporție. Trebuie să existe o echitate. Dacă sancționăm, o facem pentru toți” a declarat Tatiana Răducanu pentru Ziarul NAȚIONAL.

De aceeași părere sunt și reprezentanții societății civile. Într-o postare pe Facebook, Centrul de Resurse Juridice comentează că, în urma sancțiunii care i-a fost aplicată, Ion Druță nu ar fi putut fi promovat în funcția de președinte sau vicepreședinte al CSJ timp de doi ani. Acum, însă, după ce sancțiunea a fost anulată, judecătorul ar putea să își depună candidatura pentru funcția de vicepreședinte al CSJ, funcție rămasă vacantă după ce Svetlana Filincova și-a dat demisia, fiind atrasă într-un scandal cu privire la repartizarea aleatorie a dosarelor la CSJ. Termenul limită de depunere a dosarelor expiră pe 15 iunie.

Președintele CSM Victor Micu a evitat să comenteze hotărârea care îl vizează pe Ion Druță.

Amintim că procedura disciplinară împotriva judecătorului Ion Druță a fost intentată din cauza faptului că acesta a participat de două ori la examinarea aceleiași cauze, în care acesta a dispus încasarea din bugetul statului a 4,3 milioane de lei. Într-o decizie recentă, CEDO a menționat că această sumă nu trebuia încasată din contul statului.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md