Ofițer al armatei ruse, EXPULZAT din R. Moldova. Ștanski: „E o PROVOCARE”
Directorul filialei din Tiraspol a Institutului Rus de Cercetări Strategice, Serghei Mokșanțev, a fost declarat persoană indizerabilă în R. Moldova pentru o perioadă de cinci ani.
Acesta a fost reținut ieri, 21 mai, pe Aeroportul Internațional Chișinău. Reținerea a fost organizată de către Poliția de Frontieră și Serviciul de Informații și Securitate.
Acesta venise la Chișinău de la Moscova. „Atunci când i-au fost luate actele la control, polițiștii de frontieră l-au infomat că se află inclus în lista persoanelor care sunt interzise în R. Moldova, pentru că prezintă pericol pentru securitatea țării. De asemenea, acesta a fost informat că interdicția este valabilă pentru cinci ani, după care a fost trimis la Moscova”, se precizează într-un comunicat de presă al așa-zisului minister de externe din regiunea transnistreană.
Potrivit sursei citate, Serghei Mokșanțev urma să participe la ceremonia de premiere a unor copii din regiunea transnistreană – câștigători ai concursului organizat de Institutului Rus de Cercetări Strategice în comun cu așa-zisul minister al educației din regiunea transnistreană.
Reamintim că, în octombrie 2014, pe Aeroportul din Chișinău a fost arestat și ulterior deportat vicedirectorul aceluiaşi institut, Vasili Kaşirin.
Așa-zisul minister de externe din regiunea transnistreană cataloghează acest incident drept o provocare și un pas spre o nouă destabilizare a relațiilor, nu doar cu regiunea transnistreană, dar și cu Federația Rusă.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni