04:15:02 11.05.2024
Stiri

MOTIVUL pentru care a fost ucis Boris Nemțov. Mărturia suspectului care și-a recunoscut vina

Știri 09.03.2015 15:34 Vizualizări4638 Autor: Ziarul National


MOTIVUL pentru care a fost ucis Boris Nemțov. Mărturia suspectului care și-a recunoscut vina

Fostul polițist cecen Zaur Dadaev care a fost arestat de serviciile de securitate ruse, fiind bănuit că l-ar fi asasinat pe opozantul Boris Nemțov, le-a povestit polițiștilor că a săvârșit crima din motive religioase.

Surse din cadrul poliției ruse au declarat pentru portalul de știri Rosbalt.ru că Dadaev a început să planifice asasinarea lui Nemțov încă din luna ianuarie, după ce a aflat că politicianul critică dur islamul, îl blamează pe prorocul Muhamed și îi atacă pe musulmanii care trăiesc pe teritoriul Rusiei. După atentatul săvârșit în Paris asupra redacției revistei „Charlie Hebdo”, Nemțov le-a luat apărarea caricaturiștilor și a criticat din nou religia islamistă, fapt care l-ar fi determinat pe Dadaev să-l asasineze pe Nemțov.

Înainte de începerea procesului de judecată, care a avut loc ieri-dimineață la Moscova, Dadaev le-a transmis jurnaliștilor un singur mesaj: „Eu îl iubesc pe prorocul Muhamed”. Ulterior, a refuzat să discute cu presa.

Aceeași sursă mai scrie că, pentru a-l omorî pe Nemțov, Dadaev a cerut ajutorul prietenului său, polițistul Beslan Șuvanov, care s-a sinucis sâmbătă, detonând o grenadă în timp ce oamenii legii au venit să-l aresteze.

De asemenea, Dadaev le-a cerut ajutorul nepoților săi - frații Anzor și Șaghid Gubașev, care lucrau la Moscova și cunoșteau bine orașul. Ultimii doi i-au atras și pe ceilalți doi suspecți Tamerlan Exerhanov și Hamzat Buhaev, care trebuiau să-l urmărească pe Nemțov.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md