02:39:54 07.05.2024
Stiri

Patru băieți și rockul lor „PIEPTĂNAT”

Monden 17.05.2015 16:07 Vizualizări1844 Autor: Daniela Hadei
Patru băieți și rockul lor „PIEPTĂNAT”


Muzică // Formează una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ din R. Moldova, iar de curând băieții de la „Whynona Ryderz” s-au întors din Oslo, Norvegia, unde ne-au reprezentat țara la un concurs internațional de muzică rock

Sunt patru băieți îndrăgostiți de muzică, iar de trei ani formează trupa „Whynona Ryderz”. Cu vârstele cuprinse între 25 și 30 de ani, Radu Zariciuc este vocea trupei, Nick Stropsa cântă la chitară, Andrei Ciobanu la bass și Alex Stici la tobe.

„O fuziune interesantă”

Trupa celor patru băieți a fost creată într-un moment imprevizibil pentru fiecare dintre ei, iar datorită pasiunii comune pentru muzică, a fost creată formația „Whynona Ryderz”.

„Suntem foști membri ai altor formații, iar într-un moment am rămas toți fără trupă. Ne-am întâlnit în oraș și am zis – hai să cântăm. Eram prieteni, mai ales că băieții au cântat într-o formație care se numea „Scrum” și mie chiar îmi plăcea ce făceau ei. Eu am cântat o perioadă cu „Alternosfera” și a fost așa o fuziune interesantă”, ne spune Andrei.

Pe lângă muzică, fiecare membru al trupei mai are și un job, pentru că „din muzică nu poți să exiști”. Basistul este implicat într-o afacere, are propriul restaurant, toboșarul este cameraman, vocalistul - inginer de sunet și sound designer, iar chitaristul - specialist în IT.

„Fiecare are și treburile sale, poate din această cauză nu avem atâtea concerte câte ne dorim”, mai adaugă basistul.

„Rock pieptănat

Cu ușoare influențe „Incubus”, „Mute Math” sau „The Script”, muzica trupei „Whynona Ryderz” încearcă să transmită publicului emoții vii, iar în mare parte piesele sunt de dragoste. Lucrează în comun la melodii, iar până în prezent în palmaresul trupei se regăsesc peste 16 piese proprii.

De cele mai multe ori, concertează în diferite cluburi și localuri din Chișinău, în cadrul evenimentelor în aer liber și spun că sunt fideli țării lor. „Muzica noastră este un rock mai „pieptănat”, mai matur. Nu este un rock greu, dar care poate fi ascultat de o masă mai largă de oameni. Ne gândim să lansăm un album, dar ajungem și la asta. Am avut probleme cu spațiul pentru repetiții, dar am rezolvat deja”, ne zice Andrei.

Deși timp de jumătate de an au fost nevoiți să ia o pauză, din cauza unor probleme de sănătate ale unui coleg, băieții au așteptat până membrul trupei lor s-a pus pe picioare, apoi au reînceput concertele. „Nu am schimbat membrul trupei, suntem fideli. Suntem băieți trecuți de vârsta adolescenței și optăm pentru stabilitate”, ne zice basistul.

Primul concert peste hotare

Cu doi ani în urmă, trupa „Whynona Ryderz” a câștigat finala națională „GBOB”, cel mai mare concurs al trupelor, unde singura regulă e să câți live, dar nu au mai ajuns la Londra la finala internațională, pentru că nu au primit vize.

În acest an, în aprilie, băieții au ajuns la primul lor concurs și concert peste hotarele R. Moldova. Din banii proprii își asigură un spațiu pentru repetiții în Chișinău și tot din banii proprii au mers în Norvegia.

Din cele 40 de țări participante în concurs, doar 17 au ajuns în marea finală, printre care și R. Moldova. „Concursul a fost extraordinar de interesant. A durat două zile și totul s-a petrecut foarte repede. Ne-am cunoscut cu trupe din diferite țări și am revenit cu impresii foarte bune, a fost primul concert cu formația peste hotarele Moldovei. Problema e că Norvegia este o țară care consumă muzică grea, iar concursul a fost câștigat de o trupă care cântă astfel de muzică. Noi, cu rockul nostru „pieptănat”, nu am fost ca la noi acasă. A fost mai mult o experiență”, precizează Andrei.

„Nimeni nu a vrut să ne înțeleagă”

Deși s-au întors plini de entuziasm din Norvegia și mai au posibilitatea de a participa la acest concurs, Andrei ne spune că acest lucru necesită cheltuieli mult prea mari.

„După ce am calculat cât am cheltuit pentru a ajunge la acest concurs, ne-am dat seama că, din acei bani, puteam să lansăm o piesă nouă, să filmăm un videoclip, să facem un spot publicitar și să mai avem și bani de cheltuială”, râde basistul.

„Am apelat la mai mulți sponsori, dar nu s-a uitat nimeni la noi. Mai ales că s-a făcut mare tam-tam cu ucraineanul care va merge la Eurovision. Noi argumentam că suntem o trupă autohtonă și mergem să reprezentăm țara la un concurs care nu e mai mic decât Eurovisionul. Nimeni nu a vrut să ne înțeleagă și asta e. În R. Moldova nu prea se are grijă de cultura autentică, de muzica cântată. E un hobby pe care îl plătim singuri”, mai spune Andrei Ciobanu.

Turneu în Europa

În prezent, băieții de la „Whynona Ryderz” lucrează la o piesă și un videoclip nou, care vor fi lansate în această vară. În același timp, trupa vrea să se afirme și pe piața românească.

„Vrem să organizăm un turneu în România. Să mergem să cântăm. Am studiat mulți ani muzica și vrem să o arătăm și la alții, nu doar în Chișinău. În Norvegia, deși concursul a fost câștigat de o trupă de muzică grea, noi am primit un feed-back foarte pozitiv de la mulți oameni din sală”, ne povestește Andrei.

„Curând vă vom bucura cu piese noi și sperăm că nu v-ați săturat să ne așteptați. Suntem bine, toți membrii trupei sunt sănătoși și vom continua să facem muzică frumoasă”, este mesajul trupei „Whynona Ryderz” pentru fanii săi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md