13:18:44 07.05.2024
Stiri

Cele peste 400 de chestiuni funciare au ANULAT ședința de astăzi a CMC: „E vorba de terenuri de 26 ha”

Politică 14.05.2015 15:13 Vizualizări1488 Autor: Ziarul National
Cele peste 400 de chestiuni funciare au ANULAT ședința de astăzi a CMC: „E vorba de terenuri de 26 ha” captura privesc.eu


Ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC), în cadrul căreia urmau să fie aprobate într-o singură zi circa 800 proiecte de decizie, a fost anulată în urma altercațiilor dintre socialiștii și reprezentanții lui Renato Usatîi, pe de o parte, și primarul general, Dorin Chirtoacă, pe de altă parte. Mărul discordiei, potrivit consilierului municipal Oleg Cernei, ar fi cele peste 400 de proiecte de ordin funciar care figurau pe ordinea de zi.

„Acest conflict a fost provocat de ordinea de zi a ședinței de astăzi. E vorba de peste 700 de proiecte de decizie, iar majoritatea acestora se referă la chestiuni funciare. E regretabil că, la sfârșit de mandat, ne-am pomenit într-o situație stupidă. Eu cred că marea majoritate a consilierilor nici nu au studiat proiectele respective. Eu am studiat toată noaptea anumite proiecte, dar nu am reușit să le văd pe toate. Chestiunile funciare se referă la peste 26 ha de teren care trebuie date unor persoane fizice sau economice. Poate că o parte dintre aceste proiecte sunt legale, dar cum cineva poate să voteze ceva fără să intre în esență? Aceste chestiuni urmau să fie adoptate cu hurta”, a precizat Oleg Cernei.

Potrivit consilierului, deputatul socialist Ion Cebanu și controversatul Renato Usatîi au venit la ședința CMC pentru a face campanie, dar nici ei nu au înțeles despre ce proiecte e vorba.

„Noi, în primul rând, trebuia să facem rectificările la buget, să vedem care e situația cu pregătirea taberelor pentru copii și alte chestiuni importante. Când e vorba de chestiuni funciare, interesele majorității consilierilor și ale unor funcționari din Primărie se intersectează. De remarcat că toate proiectele care vizează atribuirea de terenuri au fost avizate de comisia juridică. Majoritatea în această comisie o au comuniștii. Cert este că, după ce pleacă presa de la ședință, atunci chestiunile funciare se votează la pachet”, a mai adăugat Cernei.

La rândul său, deputatul Ion Ceban, care a fost implicat într-o altercație cu Dorin Chirtoacă, a declarat într-o conferință de presă că cei din CMC au vrut să cedeze gratis sau să dea în arendă mai multe ha de teren în valoare de peste 600 de milioane de lei.

„Am văzut că 440 de proiecte din cele puse pe ordinea de zi se refereau la oferirea pe gratis sau în arendă a terenurilor. Paguba, conform estimărilor experților, se ridică la peste 600 de milioane de lei. E o sumă enormă”, a spus socialistul care l-a tras de urechi la propriu pe Dorin Chirtoacă.

Dorin Chirtoacă a menționat că cei care au întrerupt ședința de astăzi fac jocul Moscovei și că niciodată nu vor pune mâna pe municipiul Chișinău. „Prietenii de la socialiștii lui Igor Dodon și Renato Usatîi au venit aici să facă ordine. O astfel de ordine vor și în următorii 4 ani. La furat nu vă întrece nimeni, iar în acest sens puteți s-o întrebați pe Zinaida Greceanîi. Acum întrerupeți o ședință în care vor fi aprobate proiecte pentru Chișinău și locuitorii capitalei”, a precizat primarul general.

Cel mai probabil, ședința va fi reluată mâine sau cel târziu marțea viitoare, a spus consilierul Oleg Cernei.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md