23:24:26 26.04.2024
Stiri

Adjunctul secretarului de stat al SUA, IMPRESIONAT de discuția cu Chiril Gaburici

Politică 03.03.2015 14:37 Vizualizări1544 Autor: Ziarul National


Adjunctul secretarului de stat al SUA, IMPRESIONAT de discuția cu Chiril Gaburici

Aflat într-o vizită oficială la Chișinău, secretarul de stat adjunct al SUA, Antony Blinken, a declarat că SUA vor continua să sprijine eforturile R. Moldova de reformare a republicii.

Sunt incredibil de impresionat de viziunea pe care aţi format-o, domnule prim-ministru, în vederea dezvoltării Republicii Moldova, de progresul pe care sunteţi determinat să-l obţineţi pentru popor. În toate aceste eforturi atât autorităţile, cât şi poporul Republicii Moldova vor avea susţinerea autorităţilor SUA.

Relaţiile dintre ţările noastre nu au fost niciodată mai puternice decât acum şi am venit astăzi aici cu un mesaj foarte simplu – de a-mi exprima suportul nostru continuu faţă de Republica Moldova şi să reiterez susţinerea noastră pentru acţiuni concrete şi rapide întru realizarea reformelor de care are nevoie Republica Moldova în vederea integrării europene. Moldova trăiește schimbările. Este necesar să continuați reformele, astfel încât să obțineți mai multe beneficii reale pentru cetățeni din progresele înregistrate”, a declarat astăzi Blinken la o conferință comună susținută cu premierul Chiril Gaburici.

Oficialul american a subliniat din nou importanța luptei cu corupția și respectarea legii, fiindcă aceste două lucruri vor încuraja investitorii să vină în R. Moldova și să fie deschise mai multe locuri de muncă.

Întrebat dacă nu are rețineri vizavi de faptul că actualul Guvern minoritar este susținut de Partidul Comuniștilor, Blinken a precizat că ceea ce contează cu adevărat este ritmul de implementare a reformelor și predictibilitatea acțiunilor sale.

La rândul său, premierul Chiril Gaburici și-a exprimat speranța că, în cadrul întrevederilor pe care le va avea cu diferiți oficiali europeni, Blinken va discuta cu aceștia și despre summitul de la Riga, unul important pentru R. Moldova.

De asemenea, Gaburici a mulțumit pentru suportul oferit de SUA R. Moldova și și-a manifestat interesul pentru semnarea unui nou program „Compact”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md