20:34:28 26.04.2024
Stiri

Vlad Filat, decorat cu Ordinul „Serviciul Credincios” al României

Politică 09.05.2015 14:00 Vizualizări1964 Autor: Ziarul National
Vlad Filat, decorat cu Ordinul „Serviciul Credincios” al României pldm.md


Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a intrat astăzi în posesia Ordinului Naţional al României „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce.

Potrivit unui comunicat de presă al PLDM, distincţia i-a fost înmânată lui Vlad Filat de către Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României la Chişinău, Marius Lazurca, în cadrul unei ceremonii solemne.

După intonarea Imnului de Stat al României, Marius Lazurca a dat citire decretului prezidenţial în care se menţionează că înalta distincţie i se conferă lui Vlad Filat „în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi pusă în slujba dezvoltării, pe multiple planuri, a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, pentru abnegaţia cu care a promovat valorile democraţiei şi parcursul european al Republicii Moldova”.

Vlad Filat a mulţumit statului roman pentru distincţie şi a declarat că aceasta este o dovadă a relaţiilor bune dintre România şi Republica Moldova.

„Împreună cu autorităţile române, am reuşit să implementăm multe proiecte importante în domenii vitale ce ţin de sectorul energetic, domeniul educaţiei, cel investiţional. Am reuşit să stabilim un parteneriat strategic în vederea realizării obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova. În acest parcurs, România a fost şi este împreună cu noi”, a spus Vlad Filat.

Vlad Filat s-a declarat onorat să primească Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce într-o zi cu triplă semnificaţie: astăzi este sărbătorită Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei şi Ziua Uniunii Europene.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md