21:27:14 26.04.2024
Stiri

Gorbaciov: „Lumea se apropie PERICULOS de zona roșie. Se pot face reproșuri serioase actualei generații de lideri”

Știri 10.10.2016 19:30 Vizualizări1331 Autor: Ziarul National
Gorbaciov: „Lumea se apropie PERICULOS de zona roșie. Se pot face reproșuri serioase actualei generații de lideri” cotidianul.ro


Lumea se apropie „periculos de zona roșie”, a avertizat luni ultimul președinte sovietic Mihail Gorbaciov, în contextul amplificării tensiunilor dintre Moscova și Washington pe fondul conflictului din Siria, consemnează agențiile AFP și EFE, citate de Agerpres.

„Avem tensiuni în relațiile dintre Rusia și SUA. Încrederea reciprocă a intrat în colaps. Mi-am exprimat de multe ori opinia pe acest subiect: trebuie reluat dialogul la toate capitolele, mai ales cel nuclear și să nu rămînem blocați în problemele regionale”, a spus Gorbaciov într-o declarație acordată agenției RIA Novosti.

Președintele rus, Vladimir Putin, a suspendat săptămâna trecută tratatul cu SUA privind reconversia plutoniului militar, astfel că industria rusă de apărare va putea folosi de acum înainte acest material utilizat la producerea armelor nucleare.

„Cred că lumea se apropie periculos de zona roșie. Nu aș vrea să dau rețete concrete, dar vreau să spun că aceasta trebuie să înceteze. Trebuie să reluăm dialogul. Și să punem capăt unei grave greșeli”, a subliniat fostul președinte sovietic.

„Se pot face reproșuri serioase actualei generații de lideri. Dar ei încă au ocazia să ocupe un loc demn în istorie, să readucă politica mondială pe drumul cel bun și să deschidă calea unei lumi fără arme nucleare. Ar fi o mare greșeală să nu profităm de această oportunitate”, a conchis Mihail Gorbaciov.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md