Lista contribuabililor ONEȘTI din R. Moldova. Serviciul Fiscal de Stat le-a făcut o SURPRIZĂ
53 contribuabili onești, care au dat dovadă de un grad înalt de conformare fiscală voluntară prin calcularea corectă, raportarea, vărsarea deplină și la timp la Bugetul Public Național a obligației fiscale aferente activității de întreprinzător, au primit din partea Serviciul Fiscal de Stat (SFS) certificate de credibilitate.
Astfel, cei 53 agenți economici vor fi scutiți pe o perioadă de 2 ani de controale fiscale prin metoda de verificare totală și tematică, inițiate de organele fiscale. De asemenea, perioada de scutire poate fi prelungită, cu condiţia că contribuabilul nu îşi schimbă comportamentul fiscal, se precizează într-un comunicat de presă al SFS.
Potrivit instituției, stimularea morală (non-financiară) a contribuabililor este modalitatea prin care este apreciat civismul fiscal înalt de care au dat dovadă aceștia pe întreg parcursul anului. „Anume acești contribuabili sunt cei care demonstrează că societatea conștientizează responsabilitatea fiscală și importanța impozitelor pentru dezvoltarea și prosperitatea statului”, se mai arată în comunicatul SFS.
De menționat că în această listă figurează doar trei întreprinderi de stat. Printre contribuabilii selectați nu se regăsesc și băncile din R. Moldova.
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
Posturile „TV-Găgăuzia” și „ATV”, sancționate de CA cu 100 000 de lei pentru răspândirea dezinformării, separatismului și discursului de ură: CSI, „cea mai mare piață” sau „republica găgăuză”
Ieftinire și nu prea. Cât vor plăti cetățenii R. Moldova pentru gazele naturale, după ce ANRE va aproba noile tarife propuse de „Moldovagaz”