08:27:31 26.04.2024
Stiri

Jurnalul zilelor ce trec – Realitatea pe urmele ficțiunii sau Putin nu va ataca Franța

Opinii 23.02.2015 14:34 Vizualizări1766 Autor: Vasile Gârneț
Jurnalul zilelor ce trec – Realitatea pe urmele ficțiunii sau Putin nu va ataca Franța


Contre-jour

Se pare că Putin nu va ataca deocamdată Franța. Are mulți și înfocați suporteri în Hexagon. Cu potențial politic. Marine Le Pen, lidera Frontului Național, cea care conduce în clasamentul prezidențiabililor francezi, nu-și ascunde admirația pentru președintele rus. Din numeroasele sale declarații pe subiectul alianței strategice franco-rusești, care trebuie întărită și relansată după lungi decenii de obediență față de americani și față de unanimitatea impusă de Bruxelles, am selectat-o pe aceasta. Play: „Putin a făcut o reformă economică patriotică, una pe care îmi doresc s-o realizez și eu în Franța”.

Și ca să vezi cum literatura prefigurează realitatea: în romanul lui Houellebecq, Supunerea, un prieten al lui François, protagonistul romanului, angajat al serviciilor secrete, îi recomandă să-și mute economiile/banii la o bancă din străinătate, pentru că atunci când Marine Le Pen va câștiga alegerile, primul lucru care se va întâmpla va fi ieșirea Franței din zona euro. Consecințele vor fi imprevizibile pentru economia țării.

Personajul François, cel care înregistrează cumva apatic ceea ce i se întâmplă, mai are puterea și coerența pentru următoarea cugetare: „După mine să vină potopul… Dar dacă potopul vine acum?”.

Justificată îndoială. Marine Le Pen, ca și fostul președinte Nicolas Sarkozy, este de părere că Franța ar trebui să recunoască oficial anexarea Crimeii de către Rusia. Iar un sondaj din ianuarie 2015, comandat de cotidianul La Tribune, relevă că 64% dintre francezi pledează pentru vânzarea către Rusia a celor două nave militare „Mistral”.

Argumentul acestei opțiuni sună așa: „Contractele trebuie respectate, pentru ca reputația de partener sigur a Franței să nu aibă de suferit, mai ales că se negociază alte comenzi și cu India. Se vor salva mii de locuri de muncă”. Nimeni nu se întreabă dacă nu va crește amploarea măcelului din Ucraina. Și dacă „prietenul Vladimir” nu v-a ataca cu „Mistralurile” cumpărate de la Hollande țările NATO. Inclusiv Franța.

***

Dacă francezii îl au pe Houellebecq, rușii vin cu propriul scriitor vizionar și satiric – Vladimir Sorokin. Tratat multă vreme drept un autor scandalos, din zona mizerabilismului marginal, vulgar, terorizat de „hunveibinii” putiniști, care îi ardeau cărțile, le aruncau în closet și zădărniceau premiera unor spectacole de operă după libretele sale, Sorokin și-a câștigat în schimb o bună faimă internațională, a fost tradus în numeroase limbi, inclusiv în română. Scandalul politic, așa cum ne-am obișnuit în această zonă damnată, a Estului post-sovietic, face bine la vandabilitate.

În microromanul său, „Ziua opricinicului”, Sorokin nu prezicea nimic extraordinar: erau speculații grotești despre tendințele politice și mentalitatea abisală a unei Rusii în plină fermentație autoritaristă. Și nimeni n-a crezut că, peste ani, ficțiunea imaginată de scriitor va prinde corp în realitate: că opricinicii vor cutreiera drumurile țării în automobile cu cap de mort pe capotă și mături pe portbagaj, că președintele se va proclama împărat și va reînființa cástele de privilegiați obediente tronului, că guvernatorii vor deveni „cneji”, că în piața Lubianka din fața sediului FSB, fostul KGB, va fi pusă statuia lui Maliuta Skuratov, capul Opricinei lui Ivan cel Groaznic, că va fi ridicat un zid uriaș ce va separa Rusia de restul lumii, că pașapoartele pentru străinătate și cărțile subversive vor fi arse de bunăvoie de cetățeni în Piața Roșie...

Evoluțiile din Rusia lui Putin au confirmat parabola lui Sorokin: țara este din ce în ce mai izolată și lunecă spre un regim neofeudal, biserica a devenit parte a puterii opresoare, care s-a înconjurat de o tagmă de curteni imorali și lingușitori…

În „Telluria”, roman publicat de Vladimir Sorokin mai recent, în 2013, este descrisă o Rusie dezmembrată. După mai multe războaie civile, pe teritoriul fostei Rusii s-au format o duzină de state cu diferite sisteme de guvernare și ideologii: un stat-comună în Moscovia, o monarhie luminată la Riazan, o Republică Ural, republici la Marea Albă și Orientul Îndepărtat. Există și state precum Bașkiria, Tartaria, Barabin și chiar minuscula RSSS (Republica Sovietică Socialistă Stalin), care trăiește de pe urma afluxului de turiști filo-staliniști. În Republica Democratică Telluria, în Altai, puterea a fost preluată de aventurierul colonel francez Jean-François Trocar, care a coborât pe acele meleaguri cu escadronul său „Viespile albastre”. Din acest teritoriu se răspândește peste tot în lume cel mai nou drog: tellurul. Drogul, în formă de cui, e bătut în capul oamenilor de o seamă de tâmplari iscusiți.

Tellurul este un metal rar, folosit pentru semiconductoare, dar nu are proprietățile descrise de Sorokin. Și, mai ales, trebuie spus că din cristalele argintii ale tellurului nu se pot face cuie, având proprietăți de drog universal, care te eliberează de problemele lumii reale.

Cartea, împărțită în 50 de capitole, cu numeroase personaje, dintre care niciunul nu devine principal, este populată și de ființe mitologice, de oameni-giganți și oameni pitici, de cai mari cât o pisică și de cai de înălțimea unui bloc cu multe etaje. Există roboți care atacă în stepă trenurile venind din sud cu produse, roboți învățați să fure saci cu pachete de unt, cu slănină și grâu. Petrolul s-a terminat, cu benzină sunt alimentate doar mașinile oficiale, ale șefilor, automobilele cetățenilor de rând funcționează pe bază de cartofi (se toarnă pur și simplu un sac de cartofi în rezervor!).

În „Telluria” nici Europa nu arată mai bine, poate chiar mai rău decât Rusia. La Paris și München au avut loc revoluții ale islamiștilor, Elveția a fost bombardată de talibani, Germania s-a fărâmițat din nou… Pe ruinele Franței a luat ființă o mică Republică a Templierilor, cei care au reușit să apere civilizația creștină și să reziste invaziei musulmane. Stockholmul este un oraș musulman. Rugăciunile mujahedinilor răsună la Paris, Bazel, München, Antverpen, Geneva, Roma…

Sorokin se joacă cu viitorul, dar îl interesează de fapt prezentul Rusiei. Oameni cu un cui narcotizat bătut în cap nu e o profeție, nu e un avertisment, ci doar o metaforă. La urma urmei, sunt atâția oameni care trăiesc toată viața cu o singură idee-fixă în creier!...

Destrămarea Rusiei în cartea lui Sorokin se dovedește o întâmplare benefică. Un cneaz din Riazan îi mărturisește altuia, din Moscovia, că dacă Rusia nu s-ar fi spart în mai multe părți, ar fi dispărut cu totul de pe hartă. Sau o femeie bătrână într-o biserică, care le spune nepoților următoarea istorie, privind spre cele trei figuri dintr-o nișă cioplite de soțul ei, sculptor: Trei Conducători ai Rusiei, trei pleșuvi care au înfruntat „țara dragonului” ce-și mânca propriii oameni. Primul conducător, cel cu barbă (Lenin – n. mea), a distrus Imperul Rus, al doilea, cu pată pe chelie (Gorbaciov – n. mea) a dezmembrat URSS-ul, al treilea, cu bărbie mică (Putin – n. mea), a îngropat cea mai oribilă țară de pe pământ – Federația Rusă. Femeia vorbește cu mult respect pentru ultimul șef de stat, cel care și-a distrus țara în taină, suportând torente de ironii, condamnări și blesteme.

Va reuși oare Putin să ajungă din urmă ficțiunea sinistră a scriitorilor?... Aceasta pare să fie întrebarea zilei.



Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md