01:29:51 27.04.2024
Stiri

Imperiul sovietic a murit, dar atitudinea imperială a supraviețuit

Reportaj 22.08.2016 19:35 Vizualizări1342 Autor: Ziarul National


Imperiul sovietic a murit, dar atitudinea imperială a supraviețuit sursa: google.ro

Cu un sfert de secol în urmă, încercarea de a organiza o lovitură de stat la Moscova pentru salvarea URSS s-a încheiat cu o înfrângere. Cu toate acestea, mulți dintre cei care au pierdut atunci, astăzi sunt onoraţi cu funcţii, pensii, atenţie. În locul revoluţiei a venit Restaurația.

Potrivit observatorilor, autoritățile actuale trec în tăcere evenimentele din august 1991, care sunt metodic şterse din memoria colectivă. Astăzi, societatea rusă onorează alți eroi, asociaţi cu puterea imperiului țarist.

În urmă cu 25 de ani, nomenclaturiştii reacționari, militarii și membrii serviciilor secrete au organizat o lovitură de stat la Moscova. Și, deşi mulţi din ei au pierdut, „astăzi sunt printre câștigători”, scrie ziarul elvețian Tagesanzeiger.

„Pentru o lungă perioadă de timp, puteai judeca dacă cineva este de partea forţelor democratice sau împotrivă, după poziţia pe care a luat-o în acele zile din august. Dar, astăzi, nu se mai poate judeca aşa simplu”- subliniază autorul. Astfel, actualul ministrul al Apărării, Serghei Șoigu, care în 1991 l-a sprijinit pe Elțîn, a declarat anul trecut că, în cazul repetării evenimentelor de la începutul anilor ’90, „armata nu va mai sta pe margine”. Același lucru se poate spune despre fostul ofiţer KGB Viktor Zolotov, care, împreună cu Elțîn, se afla pe un tanc în faţa Casei Albe din Moscova. Zolotov mulți ani a fost bodyguard-ul personal al lui Putin, iar în luna aprilie a acestui an a fost numit șef al Gărzii Naționale nou create, structură militară aflată în subordinea directă a lui Putin. În sarcina sa, de altfel, se află şi suprimarea răscoalelor.

În urma amnistiei din 1994, puciştii au început să se bucure de vechile legături. De exemplu, la inaugurarea lui Putin în 2000, invitatul de onoare a fost fostul șef al KGB si pucistul Vladimir Kriucikov. Aproape fiecare al doilea nomenclaturist rus de azi provine din serviciile speciale, iar un sondaj „Levada Center” arată ca doar 16% din populație ar ieşi în stradă pentru a apăra democrația, adaugă publicația.

Valul de nostalgie după URSS a șters evenimentul din anul 1991 din memoria colectivă a Rusiei, este convins şi Mark Bennett în The Times.

Potrivit sondajului „Levada Center”, doar 50% dintre ruși au fost capabili să răspundă corect la întrebarea: „Ce s-a întâmplat în august 1991 la Moscova”. Doar 8% dintre respondenți au privit aceste evenimente ca o victorie a democrației și numai 16% au spus că ar ieşi în stradă astăzi pentru a preveni preluarea puterii de către comuniști.

„Actuala conducere nu este comunistă, dar ea aderă la aceeași ideologie naționalistă ca și organizatorii loviturii de stat – spune directorul „Levada Center”, Lev Gudkov. Aceasta înseamnă că ei preferă să păstreze tăcerea cu privire la evenimentele din 1991. Tinerii nu știu aproape nimic despre acele evenimente. În Rusia nu există instituții care să mențină memoria istorică a acestei perioade”.

„Putin, fost ofiţer KGB, se află în spatele creșterii bruşte a influenței serviciilor speciale din momentul în care a venit la putere în urmă cu aproape 17 de ani”, – a declarat el ziarului.

„Dar nici chiar Vladimir Putin nu va fi capabil să omoare revoluția rusă” – spune Leon Aron, director de studii ruse la American Enterprise Institute (SUA), potrivit Foreign Policy.

„Dupa toate criteriile, revolta din august 1991 a fost o mare revoluție clasică: priviți rezultatele, impactul asupra viitorului Rusiei și, cel mai important, sarcinile sale cu scop moral se aseamănă cu revoluțiile din Statele Unite și Franța, și chiar cu revoltele „primăverii arabe”, răsturnarea sistemului sovietic s-a făcut de dragul demnității umane”, – spune articolul.

Conform autorului, revoluția a căutat să construiască trei linii de apărare în faţa renașterii statului socialist totalitar. Acestea sunt proprietatea privată, economia de piață liberă și puterea suverană a poporului peste ramura executivă a guvernului. Autorul enumeră realizările impresionante în aceste domenii din anii 90.

„Dar unde au dispărut toate aceste realizări uimitoare? Ele au fost absorbite complet de Restauraţia lui Putin: absolut cinică, mulțumită de sine, prădătoare, militaristă și coruptă la o astfel de scară, încât „negrii ani ‘90″ (așa cum este numit acest deceniu revoluționar de propaganda lui Putin) pare un joc de copii”- se spune în articol.

Autorul remarcă faptul că restaurația reacționară poate să se prelungească zeci de ani, dar nu a existat niciun caz în istorie ca aceasta să pună complet capăt revoluției.

„Revoluția din august 1991 continuă să trăiască” – spune autorul. „În orice punct cheie de cotitură istorică (…) majoritatea alegătorilor ruși preferă democrația, modernizarea și reforma, mai degrabă decât reacționarii autoritari de stânga sau de dreapta”.

„Rusia uită agonia Uniunii Sovietice, dar nu și puterea imperiului” – scriu spaniolii de la El Pais.

„În memoria societății ruse amintirile despre agonia URSS și confruntarea politică dintre președintele URSS Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn, preşedintele Rusiei, sunt tot mai neclare”, – crede ziarul. Astăzi, societatea rusă preferă o perspectivă istorică mai largă, și la suprafaţă apar alte personaje, reșapate din epoca țaristă.
Din punctul de vedere al ideologiei promovate de Kremlin, anii ’90 au fost o perioadă de umilință și sărăcie, pe care țara a început s-o depășească după ce Putin a venit la putere.

După venirea la putere, Putin a reînviat eclectic caracterele trecutului (vulturul țarist, melodia imnului sovietic), iar în programul său pune accent pe „consolidarea legăturilor cu țările post-sovietice”, scrie autorul.

Fostul secretar de stat al Rusiei, Ghenadie Burbulis, consideră că prăbușirea URSS a fost un „Cernobil politic” care emite radiații în continuare. În opinia sa, „imperiul sovietic, militarizat, şi regimul totalitar” au dispărut practic pe 22 august 1991, dar „abordarea imperială” este încă în viață și este exprimată în „jocurile periculoase privind restaurația”.

Sursa: paginaderusia.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md