05:28:12 26.04.2024
Stiri

Federația Rusă SFIDEAZĂ din nou R. Moldova: „Foaia de parcurs e o CAPCANĂ”

Politică 12.08.2016 11:00 Vizualizări2120 Autor: Ziarul National
Federația Rusă SFIDEAZĂ din nou R. Moldova: „Foaia de parcurs e o CAPCANĂ”


Deși Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) i-a recomandat Ambasadei Federației Ruse la Chișinău să se abțină de la deschiderea unor secții de vot în Transnistria pentru alegerile deputaților în Duma de Stat la 18 septembrie curent, Moscova nu renunță și pregătește deschiderea a 22 de secții în stânga Nistrului.

Pe 10 august curent, așa-zisa administrație de la Tiraspol a anunțat că liderul nerecunoscut Evgheni Șevciuk a avut o întâlnire cu ambasadorul rus în R. Moldova, Farit Muhametșin, în cadrul căreia au abordat inclusiv acest subiect.

Directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, susține că, în ultimul timp, Ambasadorul Federației Ruse „și mult prea numerosul său staff diplomatic (se zice) bântuie zi de zi raioanele din stânga Nistrului, organizând aceste alegeri, în ciuda avertizărilor călduțe ale MAEIE de a se reține”.

„Jurnalista Gomova susține în NG că reacția Chișinăului va cântări greu, dacă R. Moldova obține acces la piața rusă. Capcana cu „Foaia de parcurs” este întinsă și pentru această ocazie. În temei, oficialii ruși răspund la protestele Chișinăului cu copypaste din răspunsul lui Stalin față de o declarație a Papei de la Vatican la ocuparea Poloniei, care s-ar traduce în acest fel: „Câte divizii de tancuri are Papa?”. Într-adevăr, câte tancuri și aliați mai are astăzi R. Moldova? În acest fel, alegerile în Duma Fedețaiei Ruse vor avea loc din nou în Transnistria (22 de secții de vot - 9 la Tiraspol, 5 la Bender, câte 2 la Dubăsari și Râbnița, câte una în Dnestrovsk, Slobozia, Grigoriopol și Camenca), cetățenii ruși din Transnistria fiind anexați la circumscripția electorală No.88 din regiunea Voronej, No.93 Irkutsk, No.98 Kaliningrad, No.114 Lipetk, No.165 Balashovsk, No.166, Saratov, No.175 Smolensk”, susține Igor Munteanu.

Directorul executiv al IDIS „Viitorul” pune și câteva întrebări vizavi de această situație: „Cum finanțează Ambasada FR deschiderea secțiilor de vot? De ce încalcă legislația R. Moldova cetățenii ruși aflați provizoriu pe teritoriul R. Moldova? Cum întărim sistemul de înregistrare și monitorizare a cetățenilor ruși pe teritoriul statului care împlinește 25 de ani în august?”.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md