GRAFIC Piața imobiliară își REVINE! Numărul tranzacțiilor de cumpărare-vânzare a apartamentelor s-a DUBLAT
Piața imobiliară a devenit din nou una atractivă, numărul tranzacțiilor de cumpărare-vânzare fiind în martie de două ori mai mare decât în perioada similară a anului precedent.
Datele întreprinderii „Cadastru” arată că, în primul trimestru al acestui an, au fost prestate 109,5 mii de servicii de înregistrare, cu 8% mai multe decât în aceeași perioadă din 2014. Circa 64% din totalul serviciilor de înregistrare le revine tranzacţiilor cu bunurile imobile, cum ar fi vânzare- cumpărare, donaţii, schimb, moştenire.
Astfel, de la începutul acestui an, în total au fost înregistrate 81,4 mii de tranzacţii, marcând o creștere de 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Numărul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare pe parcursul trimestrului I al anului 2015 a atins cifra de 31 299, înregistrând o majorare de 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Datele „Cadastru” arată că acest număr a fost în martie practic de două ori mai mare decât în martie 2014.
Pe de altă parte, numărul imobilelor procurate prin ipotecă s-a diminuat în primul trimestru cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Astfel, dacă pe parcursul trimestrului I al anului 2014 numărul de ipoteci înregistrate a constituit 6 928, atunci în aceeași perioadă a anului curent - 4 865 de ipoteci.
Menționăm că datele Bursei „Lara” arată că prețul apartamentelor în capitală s-a menținut stabil pentru a treia lună consecutiv, în ianuarie un metru pătrat de locuință costând, în medie, 572 de euro.
Politicienilor să le fie interzisă simularea credinței
„Vorbiţi despre referendum!": Mesajul preşedintei Maia Sandu pentru cetățenii din diasporă care au revenit acasă de Paşte
Comandamentul SUA în Europa și Africa, exercițiu cu militarii din R. Moldova: Salturi cu parașuta şi trageri de luptă din armamentul de infanterie