13:32:22 26.04.2024
Stiri

Grupul de inițiativă privind inițierea referendumului de demitere a primarului de Chișinău va fi creat astăzi. Reacția lui Chirtoacă

Politică 18.07.2016 14:03 Vizualizări1246 Autor: Ziarul National
Grupul de inițiativă privind inițierea referendumului de demitere a primarului de Chișinău va fi creat astăzi. Reacția lui Chirtoacă


Grupul de inițiativă privind inițierea referendumului de demitere a primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, va fi creat astăzi, începând cu ora 18.00, anunță reprezentanții grupului de pregătire a adunării respective.

Activistul civic Victor Chironda a declarat astăzi, într-o conferință de presă organizată alături de consilierul municipal socialist, Ion Ceban, că „este dreptul cetățenilor de a organiza, de a cere un referendum, este dreptul chișinăuenilor de a semna pentru demisia primarului, este dreptul chișinăuenilor de a veni la un referendum și de a aprecia pozitiv sau negativ activitatea din ultimul an a primarului Dorin Chirtoacă. Doar cetățenii care au domiciliul în municipiul Chișinău pot face parte din grupul de inițiativă și pot colecta semnături, ceilalți pot veni pentru a susține grupul de inițiativă”.

Ceban susține că este sigur de faptul că la evenimentul de astăzi o să fie prezenți „
sute de oameni”. „Sperăm foarte mult ca Partidul Liberal, care este astăzi în coaliție parlamentară, să nu blocheze atât la nivel de Parlament, la nivel de Comisie Electorală Centrală, la nivel de instanțele de judecată. Și atunci vom vedea cum vor decide chișinăuenii. Este o procedură democratică pe care toată lumea în mod normal ar trebui să aibă o posibilitate să o desfășoare”, a spus socialistul învinuindu-l pe primar că „nu a făcut nimic” în municipiu în cei nouă ani de când este în fruntea capitalei.

Primarul Dorin Chirtoacă afirmă, la rândul său, că cei care au inventat „povestea cu referendumul” nu se pricep „să facă ceva util pentru oraș”.

„Le urez succes și nu am de gând să mă implic în acest proces de otrăvire a proiectelor din capitală. Pentru ei totul e rău. Dumnealor se pregătesc de alegeri”, a declarat primarul, afirmând că cei numiți „activiști civici” au candidat pe liste de partid la funcția de consilier municipal.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md