04:07:24 26.04.2024
Stiri

„Foile de parcurs” în jocul comun al Moscovei și Chișinăului

Opinii 18.07.2016 14:40 Vizualizări2910 Autor: Nicolae Negru
„Foile de parcurs” în jocul comun al Moscovei și Chișinăului


Semne diacritice

Ziarul „Kommersant” a publicat condițiile pe care le pune Moscova Chișinăului pentru a restabili relațiile economice cu Rusia. Acestea sunt în cea mai mare parte inacceptabile, ofensatoare și umilitoare, urmărind să preseze Republica Moldova să-și schimbe cursul geopolitic actual, să obțină de la ea niște concesii pe care încearcă să i le smulgă Ucrainei pe cale militară.

Să fie o simplă coincidență faptul că documentul respectiv a fost trimis la Ambasada Republicii Moldova din Moscova în ziua de 28 iunie, înainte de vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chișinău, pe 5-6 iulie 2016? Ministerul Economiei încearcă să liniștească opinia publică spunând că „foaia de parcurs” pe care a primit-o de la Dmitri Rogozin este „doar un draft de document cu propuneri unilaterale, care urmează a fi discutate și aprobate” după ce Chișinăul își va prezenta propunerile sale.

Conform „Kommersant”-ului, în afară de unele măsuri de „ordin tehnic”, „Foaia de parcurs” pentru relansarea relațiilor economice dintre Rusia și Republica Moldova stabilește că „partea moldovenească” trebuie să întreprindă unele acțiuni de ordin „politic și chiar geoplitic”, care pot fi privite ca o imixtiune în afacerile noastre interne (cum ar fi propunerea de includere în componența comisiei interguvernamenale moldo-ruse a reprezentanților din regiunea separatistă transnistreană și Autonomia Găgăuză, dictându-ne o de facto federalizarea Republicii Moldova), și vor necesita renegocierea Acordului de Asociere cu UE în ce privește unele standarde, care diferă de cele ale CSI.

Chișinăului i se mai cere să asigure „participarea permanentă în activitatea instituțiilor CSI” și „să garanteze aderarea la noile decizii care vor fi luate în cadrul Comunității și respectarea noilor obligațiuni care vor apărea”, fără însă a garanta revenirea vinurilor, fructelor și legumelor moldovenești pe piața rusă.

Moscova mai dorește ca Republica Moldova să continue să cumpere energie electrică de la Centrala din Cuciurgan și după expirarea actualului contract, în 2017, și să plătească cele 4,5 miliarde de dolari datorii ale administrației separatiste față de „Gazprom”. Centrala de la Cuciurgan produce energie electrică din gazul livrat de „Gazprom”, pe care însă nu îl plătește, iar Rusia „generoasă” înscrie datoria care se acumulează pe contul „MoldovaGaz”. Este de fapt o încercare de a legitima finanțarea separatismului transnistrean pe cheltuiala Republicii Moldova.

În cadrul vizitei sale, Rogozin n-a dorit să prezinte detalii ale „foii de parcurs”, declarând că așteaptă propunerile Chișinăului, ca ulterior să se negocieze un document comun, admițând că acesta ar putea fi diferit de versiunea Moscovei. Totuși, e greu de crezut că ea va accepta o abatere prea mare de la condițiile sale. Flexibilitatea sa are limite ușor de intuit.

Rogozin a afirmat că inițiativa „foii de parcurs” a apărut în contextul schimbărilor care au intervenit în structura guvernării actuale din Republica Moldova. El consideră că, spre deosebire de guvernele „precedente”, guvernul lui Pavel Filip va fi mai receptiv la mesajele Moscovei. Atât de receptiv, încât să ceară revizuirea Acordului de Asociere cu UE? E greu de crezut, PL, cu siguranță, nu va împărtăși optimismul lui Rogozin.

De ce a prins Moscova la curaj, de ce vine cu asemenea condiții? E o încercare de minte? Crede că Republica Moldova a devnit o pradă ușoară după Brexit sau Rogozin cunoaște „călcâiul vulnerabil” al „coordonatorului executiv” al Alianței? S-ar putea să nu fie nici una, nici alta. Pentru Moscova pare să conteze procesul în sine al negocierilor care nu duc nicăieri, decât că le creează cetățenilor moldoveni iluzia că Rusia este o țară normală, că ea dialoghează și negociază.

Iar guvernarea actuală are nevoie de acest spectacol din motive similare, pentru a le crea cetățenilor iluzia că, spre deosebire de guvernarea „precedentă”, se bucură nu numai de atenția Occidentului, ci și a Rusiei, că e în relații „și cu unii, și cu alții”. Și ca acest joc să continue măcar până la alegerile prezidențiale, „foile de parcurs” trebuie să fie ținute cât mai departe de ochii presei. E un joc umilitor, care pune Republica Moldova într-o lumină proastă, dar cui îi pasă?



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md