03:19:58 10.05.2024
Stiri

Rogozin, despre Plahotniuc: „Oamenii se schimbă. S-ar putea să fi devenit mai pragmatic”

Politică 10.07.2016 16:35 Vizualizări2226 Autor: Ziarul National
Rogozin, despre Plahotniuc: „Oamenii se schimbă. S-ar putea să fi devenit mai pragmatic” europeanul.org


Mulțumit de rezultatele vizitei sale în R. Moldova, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, vorbește într-un interviu pentru ziarul rus „Kommersant” despre noile schimbări în retorica externă a R. Moldova și laudă pragmatismul afișat de actualul premier Pavel Filip, dar și de colegul acestuia de partid, Vlad Plahotniuc.

„Desigur îl cunosc (pe Vlad Plahotniuc – n.r.). Dacă și există ocupanți în R. Moldova, atunci, cu siguranță, nu este vorba despre mine. Căutați-vă ocupanții pe interiorul țării. Repet, eu cunosc diferite personaje, dar nu vreau să le caracterizez. Oamenii se schimbă. Să vedem, dacă acești păpușari cinico-pragmatici au considerat de cuviință să orienteze R. Moldova spre pragmatism, noi vom reacționa la asta”, a declarat Rogozin, întrebat dacă îl cunoaște pe Vlad Plahotniuc și ce părere are despre acuzațiile care îi sunt aduse că ar controla R. Moldova.

„Pentru noi este important ca, atunci când ne așezăm la masa de negocieri, să ne fie clar că cei cu care discutăm să nu fie criminali și contrabandiști. Nu ne putem așeza cu ei la o masă. Vrem ca cei cu care vom discuta să reprezinte cea mai mare parte a cetățenilor”, a mai spus Rogozin, criticând SUA pentru faptul că anterior au avut o atitudine negativă față de Plahotniuc, iar acum au ajuns să îl considere „băiat bun”.

Deși a evitat să vorbească despre vicepreședintele democraților, Rogozin a precizat că oamenii care au venit acum la guvernare în R. Moldova au experiență de activitate în sectorul real al economiei, în business și acești oameni, dacă își propun să se afle la guvernare o perioadă mai lungă de timp, ar trebui să fie atenți și să nu riște cum o făceau prooccidentalii.

„În timpul vizitei în R. Moldova, am avut o senzație plăcută urmare a discuțiilor avute cu Pavel Filip. Se vede că acesta cu adevărat își dorește restabilirea relațiilor cu Rusia, reieșind din situația în care se află țara voastră”, a mai punctat Rogozin, criticând comportamentul duplicitar al fostelor guvernări proeuropene de la Chișinău.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md