ÎNCĂ O BANCĂ în R. Moldova! „A oferit acces la sute de MILIOANE de euro"
Un acord semnat astăzi va asigura cadrul juridic pentru funcţionarea reprezentanţei Băncii Europene de Investiţii
Potrivit unui comunicat al Guvernului, astăzi a fost semnat un acord între premierul Chiril Gaburici şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Wilhelm Molterer, aflat în vizită
Decizia băncii privind extinderea activităţii sale în R. Moldova a fost anunţată în octombrie 2014, iar Acordul, semnat astăzi, vine să asigure cadrul juridic necesar funcţionării acestui oficiu.
„Reprezentanţa BEI
La rândul său, Wilhelm Molterer a menţionat că evenimentul de astăzi este un pas important pentru relaţiile bilaterale, precizând că Republica Moldova este lider între ţările Parteneriatului Estic şi beneficiază de asistență financiară considerabilă din partea BEI.
„Banca Europeană de Investiţii este pregătită nu doar să continue colaborarea cu Republica Moldova, dar şi să-și intensifice activitatea aici, pentru că suntem foarte interesaţi să susţinem perspectiva europeană a acestei ţări”, a declarat Wilhelm Molterer.
Până în prezent, R. Moldova a semnat 13 acorduri de finanţare cu BEI, care oferă acces autorităţilor publice şi sectorului privat la fonduri în valoare de circa 557,5 milioane de euro.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania