Râșcani // L-a ÎMPUȘCAT pentru că s-ar fi plimbat cu mașina lui
Un bărbat din raionul Râșcani va sta următorii zece ani după gratii, fiind găsit vinovat pentru tentativă de omor.
Incidentul a avut loc în luna mai a anului trecut. Bărbatul, fiind în stare de ebrietate pe teritoriul unei întreprinderi de deservire auto din satul Nihoreni, raionul Râșcani, s-a luat la harță cu administratorul. Acesta îl suspecta că bărbatul s-ar fi plimbat cu maşina pe care i-a lăsat-o la reparaţie.
Supărat, acesta a plecat acasă de unde a luat o armă de vânătoare pe care o deținea ilegal și, revenind în acelaşi loc, a efectuat o împuşcătură în direcţia victimei.
Aceasta a rămas în viață, dar glonțul i-a distrus ochiul drept.
Recent, pentru fapta sa, bărbatul a fost condamnat la zece ani de închisoare și sancționat cu o amendă de două mii de lei pentru procurarea, purtarea, păstrarea armelor neînregistrate în modul stabilit sau fără documente de provenienţă.
Sentinţa este cu drept de atac.
Politicienilor să le fie interzisă simularea credinței
„Vorbiţi despre referendum!": Mesajul preşedintei Maia Sandu pentru cetățenii din diasporă care au revenit acasă de Paşte
Comandamentul SUA în Europa și Africa, exercițiu cu militarii din R. Moldova: Salturi cu parașuta şi trageri de luptă din armamentul de infanterie