Edineț // A mers la joacă și a căzut într-o fântână
Ghinion pentru un minor de 12 ani din raionul Edineț. Ieri, acesta a mers la joacă cu un amic de-al său în Parcul „Vasile Alecsandri” din oraș. În timp ce se jucau pe marginea unei fântâni, într-o clipă de neatenție băiatul a căzut în ea, la o adâncime de 12 metri.
Cel care a alertat salvatorii din Edineț a fost prietenul său.
Fântâna era fără apă și nu era acoperită. În doar zece minute, echipa de intervenție a reușit să salveze băiatul, ulterior fiind transportat la spital. Din fericire, minorul s-a ales doar cu o sperietură zdravănă.
O altă intervenție de salvare a fost înregistrată în capitală, în seara zilei de ieri, în jurul orei 23:21. Aici, în circumstanţe necunoscute, un bărbat de 40 de ani a căzut de la etajul patru pe acoperișul unei construcții auxiliare a blocului locativ.
Circumstanțele acestor două cazuri sunt cercetate, iar salvatorii recomandă prudență maximă pentru a evita astfel de situații de criză. Părinții și cei care au în grijă copii sunt rugați să monitorizeze minorii, astfel ca aceștia să nu se pomenească în situații excepționale.
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”