20:29:58 06.05.2024
Stiri

Filip promite UN MILION de lei familiilor echipajului SMURD

Politică 04.06.2016 09:23 Vizualizări1083 Autor: Ziarul National


Filip promite UN MILION de lei familiilor echipajului SMURD evz.ro

Familiile celor patru membri ai echipajului SMURD din România, care au decedat joi, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit într-o pădure din raionul Cantemir, ar putea primi un ajutor material în valoare de un milion de lei moldovenești, de la Guvernul R. Moldova. Banii au fost promiși de premierul Pavel Filip în cadrul unei ședințe speciale care a avut loc astăzi la Guvern.

Filip le-a cerut organelor de drept din R. Moldova să ancheteze cu atenție acest caz dramatic.

De asemenea, în cadrul ședinței, Filip s-a arătat dispus să ajute autoritățile române pentru a depăși consecințele ploilor abundente din ultima vreme.

Premierul a solicitat Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale să ia legătura cu partea română și să vadă cum Republica Moldova poate sprijini România, care se confruntă cu o situaţie dificilă din cauza calamităţilor naturale. „Partea română ne-a ajutat în repetate rânduri, uneori chiar cu prețul unor vieți omenești, tragedia de ieri fiind o amintire dură a acestui fapt”, a spus Pavel Filip.

Referindu-se la pagubele și pericolele provocate de ploile care au căzut în R. Moldova, Filip a fostinformat că nu s-au înregistrat victime umane, iar drumurile naţionale au fost deja curăţate şi sunt accesibile. Cele mai multe precipitaţii s-au înregistrat în regiunea de sud şi centru a ţării. În perioada 31 mai – 3 iunie, pe teritoriul Republicii Moldova au căzut două norme lunare de precipitaţii, cauzând astfel suprasaturarea solului cu apă. În unele regiuni, din cauza umidității prea mari, sunt posibile alunecări de teren, situaţia fiind în permanenţă monitorizată, iar autorităţile fiind pregătite să intervină, la necesitate.

Premierul a cerut ca ajutorarea oamenilor care au avut de suferit din cauza calamităţilor să fie principala preocupare a autorităţilor, după care urmează rezolvarea celorlalte probleme generate de ploile abundente.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md