04:06:38 26.04.2024
Stiri

RĂZBOI TOTAL între procurorul mun. Chișinău și o judecătoare

Anticorupție 21.04.2015 12:22 Vizualizări3429 Autor: Ziarul National
RĂZBOI TOTAL între procurorul mun. Chișinău și o judecătoare


Magistrata Judecătoriei sectorului Centru, Lilia Vasilevici, îl amenință cu judecata pe procurorul mun. Chișinău, Ion Diacov.

După ce ultimul a făcut mai multe declarații publice prin care a acuzat-o pe Vasilevici că ar fi luat mită pentru a-l scăpa de închisoare pe un traficant de droguri, judecătoarea, la o distanță de șapte luni de la declarațiile făcute de Diacov, a decis să nege acuzațiile care i se aduc și să ceară dezmințirea informației în presă.

„Apreciez comportamentul procurorului Ion Diacov ca având scop de a mă ponegri în baza unei informații false cu consecința de concediere din funcție. Consider că procurorul Ion Diacov cu bună știință a difuzat informațiile false privind faptele din dosarul penal pentru a denigra autoritatea mea de judecător în opinia publică. Anume de aceea solicit concomitent dezmințirea informației care nu corespunde realității și exprimarea scuzelor publice”, se arată într-o scrisoare expediată de Vasilevici pe adresa mai multor instituții media care au scris despre conflictul dintre judecătoare și procurorul-șef al capitalei.

Vasilevici anunță că este dispusă să ceară, în judecată, prejudicii în valoare de 160 de mii de lei.

Avertismentele ei însă nu l-au intimidat pe Diacov care continuă să susțină că deține probe suficiente pentru a demonstra că Vasilevici ar fi luat mită pentru a-l condamna la cinci ani de închisoare, cu suspendarea pedepsei pe o perioadă de patru ani, pe Vasile Ciornâi, un bărbat judecat pentru că ar fi vândut peste un kilogram de marijuana.

Diacov a cerut anterior anchetarea penală a judecătoarei pentru această decizie, dar solicitarea lui a fost respinsă de procurorul general Corneliu Gurin. În schimb, Consiliul Superior al Magistraturii a pornit, pe numele magistratei, o procedură disciplinară care s-a încheiat cu demiterea ei din sistemul judecătoresc.

Vasilevici a atacat în judecată decizia CSM, iar acum se află în așteptarea verdictului Curții Supreme de Justiție.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md