Fost vameş, CONDAMNAT la ÎNCHISOARE
Un fost vameş din municipiul Bălţi a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor, în octombrie 2011, inculpatul a pretins şi primit de la un bărbat aproximativ 55 de mii de lei pentru a influenţa colaboratorii postului vamal Costeşti – Stânca să înregistreze fără impedimente în R. Moldova a unui automobil adus din Italia.
Cauza penală a fost finalizată în lipsa inculpatului. Sub pretextul că ar fi bolnav, fostul vameș nu s-a prezentat la şedinţele de judecată. Ulterior, prin intermediul avocatului, inculpatul a prezentat certificatele medicale confirmative, unul dintre care s-a dovedit a fi fals, iar procurorii au pornit o altă cauză penală pentru fals în acte.
Recent, prin sentinţa Judecătoriei Bălţi, inculpatul, în vârstă de 42 de ani, care anterior a mai fost în conflict cu legea, a fost condamnat la patru ani şi șase luni de detenţie. De asemenea, acesta va trebui să achite și o amendă de cinci mii de lei.
Procurorii consideră sentinţa prea blândă şi anunţă că o vor ataca, solicitând o pedeapsă de șapte ani de închisoare.
Târg al Locurilor de Muncă, la Palatul Republicii: 40 de companii vor propune peste 2 000 de locuri de muncă
Cooperarea bilaterală dintre R. Moldova și Marea Britanie, mai intensă de când Rusia a atacat militar Ucraina: Parteneriat mai strâns în domeniile securității și apărării pentru a ajuta Chișinăul să facă față amenințărilor
ANIVERSARE // 20 de ani de la cel mai mare val de extindere al UE, cu 10 state spre Est: „Să reușim să celebrăm următoarea aniversare împreună, cu R. Moldova în calitate de membră a marii familii europene”