ATENȚIE la ce cumpărați! Produse pe care le consumăm zilnic, aduse ILEGAL din Ucraina
Circa 350 kg de fructe și mezeluri, transportate în condiții insalubre, au fost descoperite de oamenii legii în zonele centru și nord ale țării. Cei doi șoferi aduceau bunurile din Ucraina fără a le declara la vamă, cu intenția de a se eschiva de la achitarea plăților.
În apropiere de orașul Otaci, inspectorii au stopat regulamentar autoturismul de marca „Dacia Logan”, cu numere de înmatriculare moldovenești. Șoferul a declarat că nu transportă bunuri în cantități mari. Totuși, inspectorii au verificat autovehiculul și au descoperit peste 160 kg de mezeluri, transportate în condiții insalubre.
Potrivit șoferului, produsele alimentare au fost cumpărate din orașul ucrainean Moghilev-Podolsk și a rugat câteva persoane necunoscute să-l ajute să le treacă de controlul vamal, împărțind fiecăreia o cantitate mică de mezeluri. Deși bărbatul a prezentat câteva facturi care ar fi confirmat proveniența mărfii, acestea nu conțineau date de referință despre vânzător sau cumpărător, fapt pentru care au fost declarate neveridice.
În cel de-al doilea caz, pe traseul Bender-Chișinău, oamenii legii au oprit un autovehicul „Mercedes-Benz Vito”, la volanul căruia se afla un cetățean moldovean, în vârstă de 55 de ani. Bărbatul venea din orașul Odessa, Ucraina și se îndrepta spre Chișinău.
În urma controlului, inspectorii au descoperit circa 200 kg de fructe uscate, care cel mai probabil, urmau să fie comercializate în magazinele alimentare din Chișinău.
Bunurile au fost confiscate, iar mijloacele de transport reținute, cazurile fiind cercetate.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania