17:28:14 26.04.2024
Stiri

„Deșteptarea primăverii” – un spectacol eveniment

Opinii 06.03.2016 19:05 Vizualizări3530 Autor: Vasile Gârneț
„Deșteptarea primăverii” – un spectacol eveniment


Contre-jour

Povestea tragică a lui Melchior, Moritz și Wendla

Într-un moment când „teatrul” din politica moldovenească te îngrozește, e recomandabil să vezi un spectacol de teatru adevărat. „Deșteptarea primăverii” – o piesă de Frank Wedekind, montată la Centrul Național de Educație prin Artă de către Vlad Ciobanu – este alegerea perfectă pentru acest anotimp. Plictisit și în bună măsură deprimat de mediul în care trăiește, bombardat cu fără-de-speranța locală, spectatorul se încarcă de energia și exuberanța tinerilor actori angajați în spectacol.

O poveste despre un conflict etern dintre generații, despre trezirea instinctului erotic și sexual la vârsta pubertății și despre numeroasele tabuu-uri și prejudecăți într-o societate conservatoare și ipocrită, care veghează la educația „corectă” (adesea prin măsuri de corecție!) a tinerei generații, strivindu-i elanurile vârstei și pasiunea cunoașterii în menghinea unor precepte mortificante.

Melchior Gabor (Maxim Chiriac) și Moritz Stiefel (Cristian Pletiniuc) trăiesc alături de colegii lor viața destul de plicticoasă și apăsătoare a unui colegiu dintr-un burg german, cu reguli stricte, profesori anoști și „prăfuiți”, cu părinți egoiști și autoritari. Băieții își mărturisesc cu stânjeneală apariția primelor „impulsuri bărbătești” și suferă de neputința de a le exprima. Frământările lor se intersectează cu aceleași confuzii și porniri sexuale incipiente, reprimate, ale fetelor – colegele lor.

Într-un emoționant joc al inițierii, al poveștilor și parabolelor care îi apropie, Melchior și Wendla Bergmann (Doina Arvat) cunosc plăcerea împreunării trupești. Fata rămâne însărcinată. Are doar 15 ani și acest derapaj provoacă o adevărată tragedie în familia ei. Mama fetei, interpretată magistral de Liuba Roman, care a ezitat să-i spună fiicei sale cum se nasc copii, cum e să iubești și să te iubească cineva, deși a fost insistent rugată de ea, se grăbește să rezolve „scandaloasa situație” prin metode tradiționale, sigure, verificate în timp: cheamă o călugăriță specialistă în avorturi. Fata moare ca urmare a acestei încercări de „vindecare” eșuate, iar copilul care trebuia să se nască perfect sănătos nu mai vede lumina zilei.

Melchior, inocentul făptaș și jertfa la fel de nefericită și ostracizată a acestei întâmplări, este trimis de părinții săi, după îndelungi ezitări și certuri sfâșietoare (excelentă Doamna Gabor, mama copului, interpretată de Ecaterina Gorcenco), la casa de corecție. Nu mai știm nimic de soarta lui: trecut mai devreme și prin umilința exmatriculării din școală, drept pedeapsă pentru caietul cu desene și comentarii indecente pe care le compusese pentru prietenul său, aflăm doar că Melchior va reuși să evadeze din captivitate. O altă victimă a acestei „deșteptări” atât de bulversante a primăverii este prietenul său cel mai bun, Moritz Stiefel, care se sinucide.

O poveste tulburătoare în care frica de cunoaștere și de libertate omoară viața și instinctele naturale ale omului.

O montare postmodernă

Alegerea piesei lui Frank Wedekind reprezintă în sine o provocare – un text care a fost foarte rar jucat pe scenele lumii și este pentru prima dată montat în R. Moldova. Este prima piesă din istorie în care eroii sunt copii (o emancipare, iată, și la nivel de personaje). Tragedia „Deșteptarea primăverii („Frühlings Erwachen”) a stârnit numeroase controverse la momentul publicării (în 1891), inhibându-i pe cei care au dorit să o abordeze, într-o formă sau alta.

Vlad Ciobanu a știut să decupeze din magma pletorică, supraabundentă a textului lui Wedekind, desenul conflictual – ciocnirea dintre elanurile vârstei tinere și mentalitățile conservatoare –, însă autorul german și, pe urmele lui, regizorul nostru, nu oferă soluții, ci ne lasă pe noi să găsim această decizie corectă în cazul fiecărui personaj, în cazul fiecărei situații jucate în scenă. Și acest gen de raportare, angajând sensibilitatea și responsabilitatea spectatorului, este unul foarte modern și incitant.

Excelent găsite de Vlad Ciobanu sunt modalitățile de prezentare a subiectului – narațiunea este întreruptă din când în când de intervențiile explicative ale unor personaje, niște „note de subsol”. Actorii ies la unul din cele două microfoane fixate într-un colț al scenei, într-un spot puternic de lumină, și ne relatează, printr-un fel de abreviere, desfășurarea evenimentelor. Această „părăsire” pentru câteva clipe a rolului oferă șansa unei derulări mai rapide a liniilor de subiect (mici „găuri de vierme”, ar spune astronomii, mici „scurtături de regie”, ar spune oamenii de teatru). În același timp, aceste solo-uri „of the record” propun o anumită înțelegere, o anumită descifrare a secvenței respective, la care publicul poate să adere sau nu.

Sunt punți estetice care au permis „topirea” unui text foarte mare ca întindere (cu mai mulți afluenți narativi) și destul de complicat ca frazare într-un spectacol antrenant, dinamic, de o oră și jumătate. Un timp în care te încarci de energie, participi sufletește la cele ce se întâmplă pe scenă, încât nu-ți mai rămâne nimic din scepticismul cu care intraseși în sala de spectacole. Pentru că nu mai credeai, cum spuneam la început, că teatrul îți poate obtura dezgustătorul bâlci politic moldovenesc și dezamăgirile vieții pur și simplu.

Despre jocul actorilor

Ansamblul actoricesc coordonat măiestrit de Vlad Ciobanu nu este unul profesionist, rodat pe scenele teatrelor din Moldova – sunt studenți ai catedrei „Arta Actorului”, clasa prof. Emil Gaju, de la Academia de Teatru Muzică și Arte Plastice din Chișinău. Jocul lor, impetuos, energic, este nelipsit de unele denivelări, probabil inevitabile sau cel puțin în parte explicabile.

O distribuție specifică, „de școală”, impusă de rațiuni didactice – și dacă vorbim de școală, într-o clasă ai și elevi excelenți, ai și elevi stăruitori dar fără superlative, ai și elevi mai modești ca potențial și dăruire. Dar ansamblul funcționează perfect. Până la urmă, personajele te cuceresc, îți amorțesc pretențiile și exigențele. Finalul pe care l-a ales Vlad Ciobanu pentru spectacolul său, în care întreaga echipă de actori interpretează populara piesă „We are young”, a formației „FUN” , creează, se poate spune, o stare de entuziasm și comuniune totală dintre actori și public.

Mesajul pedagogic al montării

„Deșteptarea primăverii” are un pronunțat și declarat mesaj pedagogic, evident pe parcursul întregului spectacol. Este chiar misiunea instituției pe care o conduce Vlad Ciobanu – Centrul Național de Educație prin Artă (CNEA), de curând înființat în cadrul Ministerului Educației de la Chișinău. O misiune complexă și anume: valorificarea creației artistice, nu doar prin teatru, ci și prin literatură, film, concerte, arte vizuale, multimedia etc., ca mijloc de modelare a conștiinței și sensibilității noilor generații de studenți și elevi din Moldova.

O paletă de proiecte și activități foarte diversă. Spectacolul „Deșteptarea primăverii” cu care a fost inaugurat oficial CNEA, semnificativ în ziua de 1 martie, a fost o surpriză foarte plăcută, un spectacol-eveniment ce trebuie văzut și recomandat și altora, întrucât tema pe care o abordează este etern valabilă dar și deosebit de actuală în R. Moldova, unde avem atâția copii abandonați de părinții lor plecați să-i câștige pâinea în străinătate, copii care-și trăiesc singuri, înfrigurați și neștiutori, maturizarea și întâlnirea cu necunoscutul.

_____________

Frank Wedekind (1864 - 1918) a fost actor și dramaturg german, precursor al Teatrului Absurdului, care a înflorit în secolul XX. Prin anumite scene, dialoguri, distorsiuni de caractere și satirizarea moravurilor dominante, rigide și filistine (și, în particular, a prejudecăților referitoare la sex), acest autor a realizat o tranziție de la realismul epocii sale către expresionismul creatorilor de teatru care l-au urmat.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md