07:53:47 01.05.2024
Stiri

PREMIERĂ // Da Vinci, la Chișinău: Circa 200 de exponate UNICE vor fi expuse la un muzeu din capitală

Social 31.01.2016 14:00 Vizualizări3193 Autor: Victoria Bortă
PREMIERĂ // Da Vinci, la Chișinău: Circa 200 de exponate UNICE vor fi expuse la un muzeu din capitală grandeexhibitions.com


Pentru prima dată în Republica Moldova va sosi cea mai vastă expoziție internațională dedicată operei marelui Leonardo da Vinci. Expoziția va fi deschisă pe 1 februarie, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Compania australiană „Grande Exhibition” a creat unica și cea mai extinsă expoziție mobilă dedicată lui Leonardo da Vinci.

Elaborată în colaborare cu Muzeul „Leonardo da Vinci” din Italia, această expoziție îl reprezintă pe geniul Leonardo ca inventator, om de știință și inginer.

Informații codate

Expoziția cuprinde circa 200 de exponate care deja au călătorit pe jumătate de glob pământesc.

Toate exponatele sunt create de artizani italieni după manuscrisele pictorului, unde au fost folosite tehnici unicat și materiale din Epoca Renașterii.

Specialiștii au studiat mai mult de 6 000 de pagini de manuscrise ale lui Da Vinci, au descifrat informații codate, erorile făcute intenționat și scrisul oglindit pe care artistul l-a aplicat pentru a lăsa toate invențiile sale în secret.

În sălile Muzeului Național de Istorie a Moldovei vor apărea exponate ca tanc, aparat de zbor, bicicletă, parașută, submarin, un oraș perfect și multe alte invenții cum le vedea Leonardo da Vinci în secolul XV.

Capodopere în format 3D

Expoziția „Invențiile Da Vinci” cuprinde mai multe exponate, dar și cele mai renumite manuscrise și notele de anatomie ale lui Da Vinci. O atenție specială este acordată secțiunii dedicate tablourilor pictorului.

În formatul 3D, vizitatorii vor vedea capodoperele „Mona Lisa”, „Cina cea de taină”, „Omul Vitruvian” și unica sculptură a artistului, „Calul Sforta”, cunoscută mai mult precum „Calul lui Leonardo”.

„Leonardo da Vinci a fost un om foarte talentat, iar lucrările sale unice sunt inspiraționale”, consideră managerul de proiect la „Grande Exhibitions”, Gerard Beckingsale, care se află la Chișinău pentru a coordona instalarea complexei expoziții.

Specialistul din Noua Zeelandă spune că e foarte dificil să transporți expoziția în diferite țări, însă „am creat-o în așa fel încât o putem despacheta și instala în doar cinci zile”.

Nouă domenii

Gerard Beckingsale menține parteneriate la nivel mondial pentru a asigura livrarea expozițiilor la un nivel înalt și se arată foarte încântat de țara noastră. Deși încă nu a reușit să vadă prea multe, specialistul este impresionat de construcția muzeului, care găzduiește lucrările și de zăpadă.

„Această expoziție are menirea de a marca și de a aduna la un loc mintea unică, diversitatea și misterul geniului Leonardo da Vinci. Aceasta e făcut pentru ca oamenii din întreaga lume să poată vedea și admira talentul deosebit cu care era înzestrat acest geniu. Noi suntem bucuroși că am putut aduce acest proiect fantastic la Chișinău”, mai menționează organizatorii.

Expoziția dezvăluie amploarea lucrărilor lui Leonardo da Vinci în nouă domenii: fizica, matematica, mecanica, ingineria civilă și militară, anatomia, hidraulica, aeronautica, Arta Renașterii și cercetări științifice.

Aceasta permite vizitatorilor să studieze materialul într-un mod interactiv și povestește istoria principalelor opere ale lui Da Vinci, folosind cele mai moderne tehnologii.

Program și bilete

Totodată, vizitatorii pot vedea mai mult de 60 de modele în mărime naturală cu explicații ale teoriei și sarcinilor fiecărei invenții.

Pentru a vizita expoziția, în zilele de lucru, adulții vor achita 100 de lei, iar copiii - 80 de lei, iar în zilele de odihnă - cu 10 lei mai mult. Copiii până la șase ani vor intra gratuit. Muzeul este deschis în zilele de lucru de la 10.00 la 19.00, iar în zilele de odihnă - de la 10.00 la 18.00.

Din momentul creării expoziției în 2006, aceasta a fost expusă vizitatorilor din SUA, America Latină, Africa de Sud, Japonia, Rusia, Maria Britanie și Europa de Vest, fiind văzută de milioane de oameni din întreaga lume.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md