Peste o SUTĂ de MII de lei: Valoarea amenzilor plătite în doar o săptămână Serviciului Vamal
Săptămâna trecută, inspectorii vamali au înregistrat 61 de cazuri contravenţionale şi au aplicat amenzi în sumă de peste o sută de mii de lei.
Frontiera R.Moldova a fost traversată de circa 55 de mii de autoturisme, peste şase mii de autocamioane și în jur de două mii de autocare.
Potrivit Serviciului Vamal, cel mai solicitat a fost postul vamal Leuşeni, pe unde au trecut peste 14 mii de autoturisme, urmat de cel de la Sculeni – circa zece mii, şi cel de la Giurgiuleşti, pe unde au trecut peste şapte mii de autoturisme.
Totodată, în ultimile şapte zile, au fost eliberate circa şapte mii de viniete, fiind alocate în bugetul de stat aproximativ 1,5 milioane de lei.
FOTO // Maia Sandu, de Ziua Drapelului de Stat: „De fiecare dată când privim spre Tricolor, să ne amintim că suveranitatea și dreptul de a ne făuri destinul trebuie apărate de noi toți, mai ales în aceste vremuri tulburi”
O autocisternă din R. Moldova s-a răsturnat în România: Şoferul a decedat
Răsturnare de situație în cazul morții lui Navalnîi. Serviciile secrete americane spun că „probabil” Putin nu a ordonat uciderea lui