04:56:37 03.05.2024
Stiri

Cum și-a prezentat echipa premierul desemnat Ion Sturza. A avut un cuvânt de spus despre fiecare MINISTRU propus

Politică 03.01.2016 14:35 Vizualizări3192 Autor: Ziarul National
Cum și-a prezentat echipa premierul desemnat Ion Sturza. A avut un cuvânt de spus despre fiecare MINISTRU propus


Premierul desemnat Ion Sturza a semnat, astăzi, alături de toți miniștrii propuși de Domnia Sa, declarații de integritate pe proprie răspundere la Palatul Republicii. Potrivit lui Sturza, aceste declarații sunt un „nou mecanism de control al puterii din partea societății”, lucru „poate mai important” decât votul de mâine din parlament.

Deși sunt și opt miniștri cu apartenență politică, Sturza susține că aceștia nu au fost propuși de partide și că sunt gata să renunțe la calitatea de membru de partid.

Toți miniștrii propuși de Ion Sturza au studii superioare, șapte dintre acești au diplome de masterat, iar șase sunt doctori în științe.

Atunci când i-a chemat pe rând să semneze Declarația de integritate, Ion Sturza i-a prezentat pe fiecare:

Prim-ministru – Ion Sturza

„Președintele Fondului de Investiții Fribourg Capital. A fost în diferite funcții economice cunoscute, dar a exercitat și funcția de ministru al Economiei în 1998, cea de prim-ministru în 1999 și a fost ales deputat în 1998”.

Prim-vicepremier și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene – Victor Chirilă

„Diplomat de carieră, are un master la Edinbourg, are o poziție civică corectă și va reprezenta cu demnitate sectorul de relații externe”.

Vicepremier pentru Reintegrare – Ion Stăvilă

„Ion este diplomat de carieră, are și dlui studii în domeniu, este unul dintre cei mai buni specialiști în domeniul reintegrării, o personalitate integră și balanțată din punct de vedere al opiniilor în acest domeniu sensibil”.

Ministrul Finanțelor – Ion Munteanu

„Este actualmente directorul financiar al grupului „Gas Natural Fenosa” în R. Moldova, are o vastă experiență economică și financiară, dar și în domeniul public. A fost viceministru în guvernul și sub mandatul meu de ministru al Economiei”.

Vicepremier și Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei – Dona Școla

„Vastă experiență managerială, un master la Grenoble și care va fi responsabilă de domeniul social și de o nouă legislație a muncii și R. Moldova”.

Ministrul Economiei – Marin Ciobanu

„Este administratorul principal al ZEL Bălți, este autorul programului de reindustrializare a R. Moldova, un program făcut de un grup de patrioți și specialiști. Face parte din generația tânără de manageri și, așa cum a făcut Germania la Bălți, s-o facă în toată țara”.

Ministrul Educației – Loretta Handrabura

„Unul din autorii și oamenii care au încercat și au reușit să implementeze reformele în educație”.

Ministrul Justiției – Stanislav Pavlovschi

„Are o vastă experiență în domeniul juridic, a reprezentat cu demnitate și cu profesionalism R. Moldova în funcția de judecător la CEDO. Este cunoscută poziția dlui civică”.

Ministru al Afacerilor Interne – Alexandru Stoianoglo

„Are o vastă experiență în organele de drept și parlamentară, este un om integru, un bun profesionist și, atunci când i-am expus provocările la care ne expunem, el a răspuns: Gata pentru a-mi exercita datoria față de țară”.

Ministrul Apărării – Viorel Cibotaru

„Unul dintre cei mai cunoscuți experți în materie de securitate, a exercitat funcția de ministru și conștientizează pe deplin toate provocările de securitate din complexitatea geopolitică în care se află R. Moldova”.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor – Svetlana Dogotaru

„A exercitat multiple activități în domeniul serviciului public, dar și în activități private”.

Ministrul Agriculturii – Alexandru Slusari

„Activist civic, ministru votat public în cadrul unei întâlniri ale mele cu reprezentanții agricultorilor”.

Ministerul Transporturilor și Instrastructurii Drumurilor – Oleg Tofilat

„Oleg este un băiat care s-a făcut singur pe sine, are un masterat la Universitatea Cincinnati din SUA. Extrem de perseverant în a-și face o carieră în domeniul public. Are o experiență profesională și se pricepe bine la avioane. Ca și mine”.

Ministrul Mediului – Andrei Ursache

„Andrei este un băiat cu o provenineță relative modestă care a ajuns să facă un masterat în SUA și care nu va avea grijă doar de fauna R. Moldova, dar va dezvolta un concept de dezvoltare durabilă. Mă mândresc că băieți de așa proveniență socială și de așa factură sunt alături de mine”.

Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor – Alexandru Machedon

„A demonstrat că se poate în domeiul privat și sunt convins că va demonstra și în domeniul public”.

Ministrul Culturii – Veaceslav Reabcinschi



„Unul dintre puținii manageri pe bune în domeniul culturii. Bineînțeles că eu îmi doresc să avem o funcție publică care se numește Director artistic al R. Moldova. Dar asta-l altă poveste”.

Ministrul Sănătății – Ala Nemerenco


„A trecut toate treptele profesionale ca medic, începând de la medic primar. A făcut o schimbare radicală în cariera profesională și a devenit unul dintre cei mai buni manageri în domeniul sănătății din R. Moldova, conducând instituții de performanță excepțională, doamnă care are o poziție civică corectă și care înțelege ce are de făcut în domeniul sănătății”.

Ministrul Tineretului și Sportului – Dumitru Alaiba

„Este un tânăr care este alături de tineri. Este o raritate, că are studii făcute în Finlanda. Sportiv amator practicant care de cinci ori în acest an a alergat maratonul”.

Iată ce declarații de integritate au smnat astăzi miniștrii din cabinetul Sturza:


„Declaraţie de integritate
Subsemnatul/subsemnata,_______________________________, fiind propus/ă la o funcţie publică în cadrul Guvernului Republicii Moldova, declar pe propria răspundere că întrunesc următoarele criterii de integritate:

- nu sunt şi nu am fost implicat(ă) în comiterea de infracţiuni, evaziune fiscală, acte conexe corupţiei sau fapte de comportament corupţional, nu am fost condamnat(ă) şi nu exista dosare care mă vizează trimise în judecată pentru astfel de fapte, în Republica Moldova sau peste hotarele ei;
- nu sunt şi nu am fost implicat(ă) în obţinerea unor avantaje (ne)patrimoniale nejustificate şi nici în cazuri de conflict de interese;
- nu am încălcat legislaţia electorală în perioada alegerilor precedente, nu am obţinut voturi prin fraudă (inclusiv nu am oferit cadouri electorale şi nu am ascuns/tolerat asemenea fapte);
- nu sunt şi nu am fost implicat(ă) în comportamente de încălcare a moralei publice în exercitarea unor funcţii publice;
- nu sunt şi nu am fost implicat(ă) în promovarea unor valori, poziţii sau proiecte care contravin statului de drept;
- nu am colaborat cu serviciile secrete ale altor state şi nu colaborez cu serviciile secrete din Republica Moldova;
- am completat cu bună credinţă şi corect informaţia din CV-ul meu;
- diplomele de studii care îmi aparţin, sunt veritabile, iar instituţiile de învăţământ sunt recunoscute în ţară şi/sau peste hotare;
- nu am făcut declaraţii şi nu susţin discursul discriminatoriu, xenofob sau rasist.

Declar pe propria răspundere că datele şi informaţiile din prezenta declaraţie corespund realităţii şi în funcţia publică în Guvernul Republicii Moldova, voi continua să fac faţă cerinţelor enunţate mai sus pe durata activităţii în cadrul acestuia.

De asemenea, sunt conştient că în cazul ca voi întreprinde acţiuni sau se vor descoperi informaţii despre mine care contravin criteriilor indicate mai sus, Prim-ministrul Republicii Moldova va putea solicita revocarea mea din funcţie”.

Autorii modelului de declaraţie sunt Transparency International – Moldova, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, PromoLex, Asociaţia de Politică Externă, Centrul de Resurse „DIALOG-Pro”, Asociaţia Presei Independente, Centru de Investigaţii Jurnalistice, Asociaţia REC Moldova, Asociaţia Femeilor pentru Protecţia Mediului şi Dezvoltarea Durabilă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md