10:30:42 26.04.2024
Stiri

Dodon, răspuns pentru Sturza pe Facebook: „Plecați acolo unde vi-i casa, peste Prut”

Politică 26.12.2015 14:00 Vizualizări1390 Autor: Ziarul National
Dodon, răspuns pentru Sturza pe Facebook: „Plecați acolo unde vi-i casa, peste Prut”


Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a preferat să-i răspundă candidatului desemnat la funcția de premier, Ion Sturza, care i-a solicitat o întrevedere, pe Facebook.

„Candidatul președintelui Timofti, domnul Ion Sturza, mi-a solicitat o întrevedere, în încercarea probabil de a obține votul deputaților socialiști în Parlament. Îi răspund pe această cale candidatului Sturza că Partidul Socialiștilor a luat o atitudine și o poziție clară față de situația politică din țară.
Nu votăm niciun candidat la funcția de premier sau de președinte în actualul format al legislaturii”, scrie Dodon.

Acesta mai susține că oricum nu ar fi votat niciodată candidatura domnului Sturza, pentru că „Ion Sturza a pierdut credibilitatea și legitimitatea politică încă la sfârșitul anilor 1990”.

„Așa că, domnule Sturza, ca să nu pierdem nici timpul nostru, nici timpul dumitale, din partea fracțiunii socialiste vă transmitem că nu veți avea votul deputaților noștri. Mai mult decât atât, vom examina în fracțiune dacă în general vom fi prezenți la acea ședință parlamentară. (…) Plecați mai bine acolo unde vi-i casa, peste Prut – așa veți face măcar un lucru bun pentru moldoveni”, scrie Dodon pe Facebook care reiterează că scopul socialiștilor e să se ajungă la alegeri anticipate.

Menționăm că Ion Sturza s-a întâlnit deja cu fracțiunile liberal-democraților, liberalilor, cu deputații din grupul Leancă și cu reprezentanții societății civile. Candidatul desemnat la funcția de premier a spus că oricum va merge în Parlament să prezinte programul său de guvernare și echipa, arătându-se convins că va fi votat.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md