Regim SPECIAL la vamă în perioada Sărbătorilor Pascale
Şi în acest an Serviciul Vamal şi Poliția de Frontieră au dispus o serie de măsuri care au menirea să evite formarea rândurilor de persoane și mijloace de transport la vamă, dar și să reducă tmpul de așteptare a controlului de frontieră.
Începând de astăzi, 2 aprilie, și până la sfârșitul lunii, vameșii și polițiștii vor activa într-un regim intensiv de lucru, fluxul persoanelor și mijloacelor de transport în punctele de trecere va fi monitorizat 24 din 24 de ore, iar în cazul în care se vor înregistra creşteri semnificative ale numărului de călători, ofiţerii specializaţi vor fi repartizaţi în acele puncte de trecere pentru a face faţă situațiilor create.
La fel, va fi pusă în aplicare tehnica specială portativă de citire a actelor de călătorie, mijloacele speciale de control vamal și se va mări numărul echipelor mobile antrenate la supravegherea frontierei de stat și a traseelor naţionale.
Totodată, în perioada sărbătorilor de Paști vor fi deschise puncte de trecere locale, amplasate pe sectorul moldo-ucrainean, pentru a facilita trecerea frontierei de către cetățenii R. Moldova și Ucrainei care locuiesc permanent în raioanele administrative de frontieră în baza pașapoartelor interne (buletin de identitate) sau în baza pașapoartelor pentru ieșire peste hotare și trecerea frontierei cu mijloace de transport care aparțin acestora a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone.
În situaţiile în care apar întrebări cu privire la traversarea frontierei sau abateri de la procedura stabilită, cetățenii pot suna la Call centrul Serviciului vamal + 373 22 574111- sau pe skype - Serviciul Vamal.
La fel, cetăţenii care intenționează să traverseze frontiera de stat prin anumite puncte de trecere, pot accesa pagina web a Serviciului Vamal, TRAFICUL ON LINE, unde pot afla numărul mijloacelor de transport care se află în punctele de trecere.
METEO // Cum vă fi vremea de Paşte în R. Moldova
VIDEO // ,,PROIMOBIL", analiză minuțioasă privind perspectiva PREȚURILOR pe piața imobiliară până la finele anului. Când e cea mai bună perioadă pentru procurarea unei locuințe la un preț bun
Constantin Olariu, despre exodul clericilor de la Mitropolia Moldovei: S-au săturat de abuzurile rusești și revin la biserica neamului