Un MORT şi zece RĂNIȚI după ce un microbuz cu MOLDOVENI s-a ciocnit cu o autoutilitară, în România
O persoană a murit şi alte zece au fost rănite, azi-dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 7, în judeţul Hunedoara, după ce un microbuz cu pasageri din R. Moldova s-a ciocnit cu o autoutilitară condusă de un şofer maghiar, scrie gandul.info.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, accidentul a avut loc în localitatea Săcămaş, la faţa locului deplasându-se echipaje de pompieri, descarcerare, două ambulanţe SMURD şi două autospeciale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
„Ajunse la locul intervenţiei, echipajele de pompieri au constatat că într-o autoutilitară se afla încarcerat şoferul, în vârstă de 20 de ani, probabil decedat pe loc în urma accidentului. Din microbuzul de persoane pompierii SMURD au asistat medical zece persoane care aveau multiple traumatisme. Dintre acestea doar o victimă este în stare gravă”, arată ISU Hunedoara.
Toţi răniţii au fost transportaţi cu ambulanţele la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Deva.
Conform sursei citate, şoferul decedat este de origine maghiară, iar cei zece răniţi din microbuz sunt din R. Moldova.
În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat aproximativ două ore.
La Bruxelles demarează cea de-a VIII-a reuniune a Consiliului de Asociere R. Moldova - UE. Autoritățile de la Chișinău vor semna Parteneriatului de Securitate și APĂRARE dintre R. Moldova și UE
METEO // Vremea de încălzește: Ce temperaturi vom avea până la sfârșitul săptămânii, în R. Moldova
Mai puțin de o treime din mierea produsă în R. Moldova pe parcursul anului trecut a fost exportată: Europa și Asia, principalele piețe