Deputat din primul Parlament: Declarația de Independență garantează respectarea drepturilor tuturor cetățenilor Republicii Moldova
Votarea, pe 27 august 1991, a Declarației de Independență a R. Moldova a înscris o nouă filă în istoria statului și a determinat evoluția juridică și constituțională a dezvoltării lui și a societății în ansamblu.
Acest act istoric urma să determine calitatea proceselor de dezvoltare a relațiilor sociale, economice și de drept, a declarat marți în Parlament președintele Asociației obștești „Parlamentul 90”, Pintilie Pîrvan.
„Declarația de Independență garantează drepturile sociale, economice, culturale și libertățile politice tuturor cetățenilor, tuturor grupurilor naționale, etnice, lingvistice, religioase de pe teritoriul țării, în conformitate cu principiile și normele recunoscute pe plan internațional”, a afirmat Pintilie Pîrvan.
Amintim că în Parlamentul Republicii Moldova a fost organizată, pe 24 august curent, o ceremonie festivă cu ocazia celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova, la care au participat atât deputați actuali, cât și cei din primul Parlament.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă