Statul care a a ELIMINAT obligativitatea de a purta măşti în aer liber
Israelul a eliminat cerinţa de a purta măşti în aer liber. Ţara are una dintre cele mai de succes campanii de vaccinare.
Măsura fusese în discuţie de câteva săptămâni, dar autorităţile au decis să aştepte până la sfârşitul sărbătorilor naţionale Yom Hazikaron şi Yom Haatzmaut, temându-se că sărbătorile fără mască ar putea duce la o creştere a cazurilor.
„Ştim că purtarea măştilor în aer liber nu este la fel de eficientă ca şi în interior”, a declarat dr. Eyal Leshem, directorul Centrului pentru Medicină de Călătorie şi Boli Tropicale de la Sheba Medical Center, pentru „The Jerusalem Post”.
„Mai mult, vedem că mulţi oameni nu mai poartă de fapt măşti. Prin urmare, în acest moment, cu un număr redus de cazuri şi cu o majoritate a populaţiei vaccinate, ar avea sens din perspectiva epidemiologică şi a sănătăţii publice să ridicăm cerinţa”, a adăugat dr. Eyal Leshem.
În spațiile închise se poartă în continuare măști
Măştile vor rămâne obligatorii în spaţiile publice închise.
„Nivelul deceselor este foarte scăzut datorită campaniei noastre de vaccinare de succes şi, astfel, putem uşura restricţiile”, a declarat dr. Eyal Leshem.
Tot duminică, sistemul de învăţământ a reluat funcţionarea integrală după peste un an. Toţi copiii se vor întoarce să înveţe în sălile lor de clasă.
Menționăm că Israelul a imunizat circa 85% din populație împotriva noului coronavirus, dintre care aproape 55% - cu ambele doze.
Satul Văleni din raionul Cahul a câștigat Premiul special „Destinația Anului 2024” în Republica Moldova, la un concurs din România
Încă 9 000 de servicii de înaltă performanță, acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală până la finele anului: Ecocardiografie, tomografie computerizată, coronarografie sau rezonanță magnetică nucleară
Maia Sandu: Democrația din R. Moldova este contestată de grupuri corupte și de actori străini care „încearcă să exploateze orice vulnerabilitate din sistemele noastre pentru a promova agende autoritare, imperialiste și beligerante”