Un moldovean care intenționa să ajungă în Italia a încercat să mituiască un polițist de frontieră: De ce i-a întins omului legii 500 de euro?
Un tânăr din raionul Cantemir a fost reținut joi la frontieră, în timp ce încerca să părăsească R. Moldova pentru a ajunge în Italia.
Bărbatul de 29 de ani era pasager al unui microbuz de pe ruta Republica Moldova - Italia și a încercat să corupă un polițist de frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei Cahul, după ce omul legii a găsit la acesta un permis de conducere și trei cărți de identitate românești cu semne de falsificare.
Luat la întrebări, tânărul a spus că aceste acte i-ar fi fost înmânate în orașul Cantemir pentru a le transmite unei persoane atunci când va ajunge în România. El a adăugat că nu știa nimic despre faptul că acestea erau false și a încercat să-i ofere 500 de euro ofițerului de investigații pentru a nu înregistra acest caz.
Angajații Centrului Național Anticorupție au intervenit imediat și au inițiat o cauza penală pentru corupere activă.
Drept urmare, tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar polițiștii de frontieră cercetează cazul și sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania