Stiri
Guvernatorul BNM spune deschis: Acționarii bulgari ai Moldindconbank sunt investitori de încredere
Actualitate
18.12.2020
15:36
4161
Autor: Ziarul National
Anul acesta, Banca Națională a Moldovei a finalizat cu succes, cu susținerea Fondului Monetar Internațional, programul de transparentizare a acționarilor băncilor din țara noastră, program inițiat în 2016. În momentul de față, acționarii celor mai mari bănci din Republica Moldova sunt de bună credință și corespund tuturor cerințelor legislației bancare. Declarația a fost făcută de către guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, într-un interviu pentru radio Europa Liberă.
Armașu s-a referit, în special, la acționarii Moldindconbank, fondul de investiții „Doverie” din Bulgaria și a precizat că autoritățile din Moldova au analizat minuțios tot ce ține de activitatea fondului.
„La Moldindconbank, acționar a devenit un fond de investiții din Bulgaria, pe care noi l-am verificat, l-am evaluat. Acest fond de investiții este cotat la bursa din Bulgaria. Unul dintre acționarii săi principali este o companie renumită din Bulgaria, Sopharma, întreprindere farmaceutică foarte puternică. Aceasta, la rândul său, este cotată la bursele din Sofia și Varșovia”, a precizat guvernatorul BNM.
Potrivit oficialului, fondul „Doverie” corespunde exigențelor de reglementare ale mai multor țări europene, fapt care confirmă că este un investitor de încredere.
„Este vorba despre companii care sunt supravegheate de către supraveghetorul din Bulgaria și cel din Polonia. Respectiv, asta vorbește despre un anumit grad de transparență a acestor companii. Noi i-am verificat sub toate aspectele și am ajuns la concluzia că putem să dăm permisiune acestui fond de investiții să procure Moldindconbank”, a menționat Octavian Armașu.
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei a mai spus că și Fondul Monetar Internațional a constatat că principalele obiective ale programului de transparentizare a acționarilor băncilor din Moldova au fost realizate cu succes.
Amintim că, în martie 2019, pachetul de 63,89% din acțiunile Moldindconbank a fost cumpărat de compania „Doverie-Invest” din Bulgaria. Ulterior, investitorul european și-a majorat cota de participare până la 77,63%.
Totodată, a fost formată conducerea Moldindconbank din specialiști, în majoritate de peste hotare, cu o bogată experiență profesională și care dispun de competențele necesare pentru administrarea băncii.
Printre aceștia se numără președintele Consiliului băncii, Herbert Stepic, care a fost responsabil pentru extinderea internațională a ceea ce este astăzi Raiffeisen Bank International (RBI). A ocupat funcția de Director General al RBI până în 2013 și a fost promotorul extinderii sale în unul din cele mai grupuri bancare din Europa Centrală și de Est, având în componența sa mai multe bănci şi sucursale în 13 țări din regiune. Președintele Comitetului de conducere al Moldindconbank este Nikolay Borissov, un specialist cu peste 25 de ani de experiență în management, inclusiv şi în sectorul financiar-bancar.
Printre vicepreședinții Comitetului de conducere se numără și Penka Kratunova, un expert cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul băncilor comerciale. Ea a deținut, de asemenea, funcții de reglementare și supraveghere în Consiliul guvernatorilor Băncii Naționale a Bulgariei.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
23.05.2024
07:59
143
UTIL // Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
23.05.2024
07:32
206
Trucuri ca să nu îmbâcsești toată casa de miros atunci când prăjești pește
22.05.2024
18:28
643
TOP trei state în care au preferat să călătorească cel mai mult cetățenii R. Moldova, de la începutul anului curent
22.05.2024
17:37
507
Satul Văleni din raionul Cahul a câștigat Premiul special „Destinația Anului 2024” în Republica Moldova, la un concurs din România
22.05.2024
17:29
438
Încă 9 000 de servicii de înaltă performanță, acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală până la finele anului: Ecocardiografie, tomografie computerizată, coronarografie sau rezonanță magnetică nucleară
22.05.2024
16:47
671
Maia Sandu: Democrația din R. Moldova este contestată de grupuri corupte și de actori străini care „încearcă să exploateze orice vulnerabilitate din sistemele noastre pentru a promova agende autoritare, imperialiste și beligerante”
22.05.2024
16:32
531
Mărturii CUTREMURĂTOARE din Gulag ale unor basarabeni deportaţi de sovietici - într-o expoziţie deschisă la Palatul Suţu din București
22.05.2024
16:18
842
„Marș Identitar” la Chișinău, cu ocazia Zilelor Românilor de Pretutindeni: „Îi invităm pe toți cei care dețin cămașă națională sau ie să se alăture evenimentului, purtând cu mândrie simbolurile noastre românești”
22.05.2024
16:14
603
VIDEO // Iohannis, despre o posibilă extindere a războiului din Ucraina: „Trebuie să fim pregătiţi pentru evenimente neaşteptate”
22.05.2024
15:59
652
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași a câștigat trei proiecte de colaborare cu universități din Republica Moldova
Top stiri
23.05.2024
07:59
2
UTIL // Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
23.05.2024
07:32
4
Trucuri ca să nu îmbâcsești toată casa de miros atunci când prăjești pește
22.05.2024
18:28
619
TOP trei state în care au preferat să călătorească cel mai mult cetățenii R. Moldova, de la începutul anului curent
22.05.2024
17:37
490
Satul Văleni din raionul Cahul a câștigat Premiul special „Destinația Anului 2024” în Republica Moldova, la un concurs din România
22.05.2024
17:29
428
Încă 9 000 de servicii de înaltă performanță, acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală până la finele anului: Ecocardiografie, tomografie computerizată, coronarografie sau rezonanță magnetică nucleară
22.05.2024
16:47
662
Maia Sandu: Democrația din R. Moldova este contestată de grupuri corupte și de actori străini care „încearcă să exploateze orice vulnerabilitate din sistemele noastre pentru a promova agende autoritare, imperialiste și beligerante”
Actualitate
Descoperă
Actualitate
UTIL // Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Trucuri ca să nu îmbâcsești toată casa de miros atunci când prăjești pește
TOP trei state în care au preferat să călătorească cel mai mult cetățenii R. Moldova, de la începutul anului curent
Satul Văleni din raionul Cahul a câștigat Premiul special „Destinația Anului 2024” în Republica Moldova, la un concurs din România
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova