COVID-19 // Decizii RADICALE la Cimișlia din cauza escaladării situației pandemice: Grădinițele și piețele - ÎNCHISE, transportul public - suspendat, iar elevii vor învăța numai online
Raionul Cimișlia este plasat, începând cu 10 octombrie curent, sub Cod Roșu în ceea ce privește situația epidemiologică determinată de infecția COVID-19.
Comisia Situații Excepționale din Cimișlia a decis astăzi ca activitatea grădinițelor să fie sistată până pe 24 octombrie curent, iar școlile să treacă la studiile online.
Totodată, și piețele se închid pentru două săptămâni, iar transportul public va fi sistat pe tot teritoriul raionului Cimișlia.
„Situația în raionul Cimișlia este alarmantă privind răspândirea COVID-19. Spitalul Raional Cimișlia a avut inițial pentru secția COVID 20 de paturi. Acum o lună, au mărit numărul de paturi până la 30, la momentul actual sunt 45 de paturi pentru secția COVID-19, iar numărul de pacienți s-a ridicat la 49 de persoane”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului raional Cimișlia.
Comisia Situații Excepționale din Cimișlia a mai decis să sisteze orice activitate comercială, cu excepția magazinelor alimentare Linela, Econom, Basarabia și Ghigheia din oraşul Cimișlia, precum și a stațiilor de alimentare cu combustibil, punctelor de prestare a serviciilor de vulcanizare și reparații auto. Vor activa și magazinele de materiale de construcții, cu respectarea regulilor pe timp de pandemie.
Întrunirile în spații închise sunt interzise, iar în aer liber vor fi permise cu cel mult 50 persoane și cu respectarea distanței sociale.
Potrivit Tamarei Pascaru, şefa Centrului Sănătate Publică din Cimișlia, până pe 7 octombrie curent în acest raion au fost înregistrate 524 de cazuri COVID-19, inclusiv 278 în orașul Cimișlia, 59 în satul Gura Galbenei, 26 în satul Mihailovca, 20 în satul Selemet etc.
R. Moldova are procuror general cu mandat deplin după doi ani și jumătate de interimat la șefia Procuraturii Generale: Ion Munteanu a depus jurământul de accedere în funcție. „A venit timpul să se facă mai multe, mai repede, mai ferm și mai corect”
VIDEO // Ansamblul „Hecenii”, în TOP 3 la „Românii au talent” şi premiu de 10 mii de euro: „Noi ne-am trăit visul”
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte EXISTĂ. Cum poți rămâne tânăr biologic până la bătrânețe: Descoperirea care schimbă total viața oamenilor