16:18:15 02.06.2024
Stiri

FOTO // Partidul „ȘOR” anunță finalizarea primei etape de ILUMINARE STRADALĂ a orașului Taraclia

Știri 04.03.2020 11:19 Vizualizări1218 Autor: Ziarul National
FOTO // Partidul „ȘOR” anunță finalizarea primei etape de ILUMINARE STRADALĂ a orașului Taraclia


„Orașul Taraclia se transformă în unul din cele mai luminoase localități din sudul țării. La doar câteva săptămâni de la demararea unui ambițios program de iluminare stradală, administrația locală, în frunte cu primarul Veaceslav Lupov, cu sprijinul echipei Partidului „ȘOR” a inaugurat marți, 3 martie, iluminarea stradală în primul din cele șase cartiere ale orașului. Până la sfârșitul lunii aprilie, Taraclia va fi iluminată în totalitate”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare.

Potrivit sursei citate, inaugurarea primului sector iluminat a avut loc într-o atmosferă festivă, în prezența a sute de locuitori ai orașului. Este vorba de un sector de la marginea orașului unde nu a existat niciodată sistem de iluminare. Muncitorii au trebuit să instaleze toată infrastructura necesară de la zero. Cartierul respectiv este însă unul cu o densitate mare a populației, având în vedere că aici sunt amplasate mai multe complexe de locuințe.

Iluminarea orașului a fost unul din proiectele promise de noul primar al localității din partea Partidului „ȘOR”, Veaceslav Lupov, pe care este pe cale să-l realizeze în doar câteva luni după preluarea mandatului. Autoritățile dau asigurări că până la sfârșitul lunii aprilie proiectul va fi realizat, iar Taraclia și va deveni cel mai luminos oraș din sudul republicii.

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, cel care a sprijinit realizarea proiectului și care promite că lucrurile nu se vor opri aici. Acesta a precizat că în luna aprilie va începe și reparația drumurilor în oraș și vor fi lansate alte proiecte importante. „Când spuneam înainte de alegerile locale că vom transforma Taraclia în mica Nisa, unii nu au crezut, alții au râs, dar noi am început să realizăm”, a declarat Ilan Șor, citat de comunicatul de presă.

El a amintit că le-a promis locuitorilor orașului că își asumă responsabilitatea personală pentru activitatea primarului Lupov și pentru realizarea proiectelor în oraș. „Toți împreună vom face din Taraclia capitala de Sud a Moldovei și cel mai frumos oraș din Sud”, a dat asigurări Ilan Șor.

La rândul său, deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a menționat că Taraclia este încă o dovadă a faptului că echipa formațiunii sale se ține întotdeauna de cuvânt și realizează tot ce le promite oamenilor. Ea a amintit că până acum echipa lui Șor a realizat proiecte importante la Orhei și Jora de Mijloc, devenite un exemplu pentru întreaga țară. „Astăzi Taraclia este un oraș care renaște, iar noi suntem gata să renaștem toată țara”, a menționat Reghina Apostolova.

Ceremonia de inaugurare a sistemului de iluminare din primul cartier al orașului s-a încheiat cu un foc de artificii și un fire-show, în premieră în Taraclia.

Pentru iluminarea totală a orașului Taraclia vor fi montate 65 de kilometri de rețea electrică și vor fi instalate peste 2500 de becuri LED, cu consum redus de energie. De asemenea, vor fi modernizate 32 de stații de transformare și va fi instalat un sistem inteligent de conectare și deconectare a becurilor la anumite ore.

Sursa citată amintește că Partidul „ȘOR” și-a asumat angajamentul modernizării tuturor celor peste 40 de localități în care reprezentanții săi au învins la alegerile locale din toamna anului trecut. De asemenea, formațiunea a demarat și ample proiecte de infrastructură locală și socială în peste 100 de sate și comune care au desemnat reprezentanții formațiunii să-i reprezinte în Parlament.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
31.05.2024 09:06 Nicolae Negru Nicolae Negru // Șeful FSB, vizita lu...

27.05.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Scutul european pent...

24.05.2024 10:20 Ziarul National Nicolae Enciu // Modernizarea economi...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md