Fost vicepremier, despre invitația la dialog a Blocului „ACUM” către PSRM. „Cred că această întâlnire NU va avea loc”
Fostul vicepremier al R. Moldova, Alexandru Muravschi, consideră că nu va avea loc nicio întrevedere dintre reprezentanții Blocului „ACUM” și cei ai Partidului Socialiștilor din R. Moldova, după ce primii au lansat astăzi o invitație la dialog privind discutarea „pachetului de acte legislative antioligarhice înregistrat la Secretariatul Parlamentului”.
„Cred că această întâlnire nu va avea loc, deoarece „ACUM” invită PSRM nu la negocieri privind o posibilă colaborare, dar pentru a discuta unele proiectele legislative. În același timp, procedura privind discutarea unor inițiative legislative este stipulată în Regulamentul Parlamentului. Astfel, nu e necesar de a inventa bicicleta”, crede acesta.
Amintim că reprezentanții Blocului „ACUM”, format din fracțiunile PAS și PPDA, a lansat astăzi o invitație la discuții pentru PSRM, pentru a discuta și îmbunătăți pachetul de acte legislative antioligarhice, „în vederea dezoligarhizării țării”.
De cealaltă parte, PSRM a anunțat că mâine se întrunește în ședință, după care vor fi anunțați pașii de mai departe ai formațiunii.
Comisarul european pentru Justiție salută numirea noului procuror general al R. Moldova
Mircea Geoană afirmă că „pariul” Rusiei de a investi aproape jumătate din PIB în apărare e riscant: „Declinul său economic se va accelera”
METEO // Cod galben de ploi și vânt puternic în R. Moldova: Cum va fi vremea în iunie