O bătrână de 84 de ani din Basarabeasca, salvată în ULTIMUL moment, după ce a intrat în beci, unde fermenta vinul, și a căzut secerată la pământ
O bătrânică de 84 de ani din orașul Basarabeasca a intrat, ieri-seară, în beciul casei sale unde fermenta vinul și nu a mai reușit să iasă, fiindcă s-a intoxicat cu dioxid de carbon.
Rudele au observat imediat dispariția femeii și au apelat după ajutor.
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ajunși la fața locului, au scos bătrâna din beci în timp util. Aceasta a fost preluată de medici și a fost dusă la spital.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI roagă cetățenii să fie foarte prudenți în perioada fermentării vinului. Specialiștii nu recomandă aflarea pe perioade lungi în beciurile unde există recipiente cu vin în proces de fermentare, mai ales dacă beciurile nu sunt dotate cu sisteme de ventilare. Ca să verificați pericolul, e nevoie să aprindeți o lumânare în acea încăpere și, dacă se stinge repede sau chiar imediat, înseamnă că acolo nu există oxigen.
Procesul de fermentare ar fi bine să fie făcut în încăperi deschise sau cu ventilare, iar atunci când presupuneți că în beci există persoane care necesită ajutor, să solicitați ajutor specializat, fără să vă puneți viața în pericol.
Menționăm că, pe parcursul anului trecut, în urma intoxicării cu dioxid de carbon în procesul de fermentare a vinului au decedat cinci persoane.
R. Moldova are procuror general cu mandat deplin după doi ani și jumătate de interimat la șefia Procuraturii Generale: Ion Munteanu a depus jurământul de accedere în funcție. „A venit timpul să se facă mai multe, mai repede, mai ferm și mai corect”
VIDEO // Ansamblul „Hecenii”, în TOP 3 la „Românii au talent” şi premiu de 10 mii de euro: „Noi ne-am trăit visul”
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte EXISTĂ. Cum poți rămâne tânăr biologic până la bătrânețe: Descoperirea care schimbă total viața oamenilor