Simțindu-se încolțit de CNA, un instructor auto din Cimișlia și-a denunțat eleva: Acum, pe lângă luare de mită, acesta va fi cercetat și pentru denunț fals
A luat 300 de euro de la o tânără pentru a-i elibera permisul de conducere de categoria „B” și, când a bănuit că poate răspunde pentru asta, s-a adresat el însuși la Centrul Național Anticorupție, numai că era prea târziu.
Un instructor auto din Cimișlia a ajuns în vizorul ofițerilor anticorupție, după ce ar fi pretins 300 de euro de la o elevă, sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare să evalueze pozitiv cunoștințele și să elibereze permisul de conducere de categoria „B”. Banii urmau să ajungă la acesta prin intermediul unui transfer efectuat pe numele fratelui lui, care se află peste hotare.
Fata s-a adresat la organele de drept și, chiar dacă instructorul ar fi extorcat banii în noiembrie anul trecut, la finele probei practice a examenului care a avut loc acum câteva zile, acesta a bănuit ceva și a mers la CNA să depună un denunț în privința elevei, precum că aceasta ar fi încercat să-l mituiască.
Ofițerii și procurorii anticorupție au descins, însă, cu percheziții în biroul de serviciu al instructorului și, fiindu-i adusă la cunoștință ordonanța de bănuire, acesta a recunoscut în totalitate faptele incriminate.
Instructorul este cum cercetat în stare de libertate și, dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, riscă până la șase ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei. Totodată, acesta riscă să fie tras la răspundere și pentru denunțul fals.
La Bruxelles demarează cea de-a VIII-a reuniune a Consiliului de Asociere R. Moldova - UE. Autoritățile de la Chișinău vor semna Parteneriatului de Securitate și APĂRARE dintre R. Moldova și UE
METEO // Vremea de încălzește: Ce temperaturi vom avea până la sfârșitul săptămânii, în R. Moldova
Conducerile Curților Constituționale din Europa vin la Chișinău: 40 de delegații, la Congresul Conferinței Curților Constituționale Europene